CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succes clar în fața lui CS Vâlcea 1924
17 ore în urmăDennis Schroder l-a ironizat pe Ergin Ataman după triumful din finala EuroBasket
18 ore în urmăTeafale Lenard este noul jucător al lui FC Argeș Pitești
18 ore în urmăReal Madrid va avea un nou sponsor pe maiou
19 ore în urmăSchimb de contre între Giannis Antetokounmpo și Alperen Șengun la EuroBasket 2025
20 ore în urmăDeținătoarea Cupei României, Energia Târgu Jiu, a fost învinsă în etapa a doua din grupele EuroChallenge de EGIS Kormend din Ungaria cu scorul de 76-77, într-un meci în care, surprinzător sau nu, Cătălin Vlaicu a fost principalul remarcat al conaționalilor noștri.
Venind de pe banca de rezerve, Vlaicu a reușit în cele 22 de minute petrecute pe parchet să-și treacă în cont nu mai puțin de 18 puncte, 5 recuperări, dar și o minge pierdută. Din punct de vedere al procentajelor, sportivul român a terminat disputa cu 85.7% (6/7) din interiorul semicercului, respectiv 75% (6/8) de la linia de libere. Vlaicu nu a aruncat niciodată din spatele liniei de 3 puncte.
Prestații bune în duelul din țara vecină au avut și Porter Troupe cu 14 puncte, respectiv Michal Kremen cu 11 puncte și 6 mingi recuperate.
*Foto: csenergia.ro
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Echipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Eurol...
Germania avansează în semifinalele EuroBasket 2025 după ce învinge Slovenia
Finlanda s-a calificat pentru prima oară în istorie în semifinalele unui tu...
1 comentariu la aceasta stire:
surpiza placuta
cu 10 ani în urmă (12.11.2014) RaspundeO surpriza placuta a fost evolutia lui Vlaicu, pacat, insa de infrangerea din ungaria, sper sa-i batem pe unguri mai clar la Tg.Jiu! Felicitari, Catalin Vlaicu!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!