Mihai Silvășan: „Învingătorii, au obstacole, dar știu cum să privească înainte”
23 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
1 zi în urmăU-BT Cluj-Napoca, în mare scădere de turație la început de 2026
1 zi în urmăDzanan Musa a fost ținta scandărilor în meciul dintre Steaua Roșie Belgrad și BC Dubai
1 zi în urmăNaționalele de juniori ale României și-au aflat adversarele din grupele Campionatelor Europene din 2026
1 zi în urmă
Franța completează careul de ași al Campionatului European U16 masculin - Divizia A după victoria, scor 67-64, repurtată asupra Croației la Siemens Arena, din Vilnius.
Ex-iugoslavii au început excelent desprinzându-se la 26-13 în prima secvență de joc pentru ca la jumătatea confruntării Croația să aibă în continuare avantaj, tabela de marcaj indicând scorul de 40-31. În secvența a 3-a naționala Hexagonului a revenit spectaculos printr-un parțial de 24-9 care a răsturnat situația radical. În sfertul decisiv croații au încercat să revină, dar au reușit să egaleze o singură dată în minutul 34 pentru ca apoi francezii să se desprindă din nou, de această dată decisiv.
În urma acestui rezultat, Franța pătrunde în semifinale, acolo unde se va confrunta cu reprezentativa Italiei, echipă neînvinsă până la această oră.
Foto: fibaeurope.com
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
U-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!