CSU Sibiu obține prima victorie a sezonului pe teren propriu
2 ore în urmăVictorie fără emoții pentru SCM U Craiova în duelul cu CSM Târgu Jiu
3 ore în urmăNebojsa Vidic: „Am fi putut fi fericiți având un meci echilibrat. Cheia a fost Berceanu”
4 ore în urmăCS Vâlcea 1924 a efectuat un nou transfer
5 ore în urmăCSO Voluntari țintește al patrulea succes în ENBL în meciul cu Donar Groningen
6 ore în urmăSituație rarisimă consemnată la Campionatul European de tineret (U20) masculin - Divizia A din Slovenia. În grupa principală F nu mai puțin de cinci echipe au avut același bilanț: două victorii și trei înfrângeri.
Slovenia, țara gazdă, a încheiat faza a doua în calitate de formație neînvinsă, câștigând Grupa F. În cealaltă serie în această situație se află Serbia. Ambele au câte șase victorii înaintea începerii fazelor eliminatorii.
Revenind la Grupa F există cinci formații, situate pe locurile 2-6, cu câte două victorii și trei înfrângeri. Doar trei dintre aceste formații au avansat în fazele superioare, adică în sferturile de finală ale Campionatului European U20. Lituania, Spania și Letonia s-au calificat în sferturile de finală, în vreme ce Turcia și Italia au ieșit din cursa pentru metalii.
Clasamentul final al Grupei F:

Programul sferturilor de finală ale Campionatului European U20 masculin - Divizia A, care se vor desfășura vineri (20.07), este următorul:

Meciul de EuroCup dintre U-BT Cluj și BAXI Manresa a fost mutat în Turda Ar...
U-BT Cluj-Napoca a obținut o victorie facilă pe terenul lui Hamburg Towers
Benka Barloschky, după înfrângerea cu U-BT Cluj: „Este inacceptabil”
U-BT Cluj-Napoca a obținut o victorie facilă pe terenul lui Hamburg Towers
Meciul de EuroCup dintre U-BT Cluj și BAXI Manresa a fost mutat în Turda Ar...
CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!