Stiri

CE U20M - Divizia A: Letonia și Italia au avansat în finală

Adrian Micinic

Adrian Micinic
21.07.2013

 

Letonia și Italia se vor confrunta în finala Campionatului European U20 masculin - Divizia A, ediția 2013. Ultimul act va avea loc în cursul serii de duminică (21.07), la Tallin (Estonia).

Balticii au câștigat prima semifinală, scor 64-63, în fața redutabilei echipe a Spaniei. Partida a fost decisă pe final, după ce Letonia a început partida în corzi.

Primul act a fost adjduecat de către iberici cu scorul de 21-13, elevii lui Sito Alonso părând în formă maximă după un parcurs mai puțin convingător în primele două faze ale competiției. Spania a explodat în sferturile de finală, când a suplberat Grecia, una dintre cele mai bune echipe la acest eveniment.

Letonia a recuperat în sfertul al doilea, la capătul căruia scorul era de 36-35 în favoarea ibericilor. Balticii au continuat să fie extrem de eficienți pe faza defensivă, preluând conducerea, iar la intrarea în secvența decisivă scorul era de 51-49.

Pe final Spania a egalat la 62, însă Letonia a înscris două puncte. Daniel Diez, de departe cel mai valoros jucător al acestei echipe a Spaniei, a împărțit două libere irosind șansa de a egala. Urmează două aruncări de pedeapsă irosite de Letonia, iar Diez ratează ultima aruncare a meciului, una la disperare. Astfel, Letonia completează parcursul excelent de la turneul din țara vecină calificându-se în marea finală. Rezultatul final a fost de 64-63.

Janis Berzins a avut 14 puncte și 12 recuperări cu 3 pase decisive pentru învingători. Alți trei jucători au Letoniei au depășit borna 10 în dreptul punctelor marcate. În replică, Jaime Fernandez a avut 17 puncte, iar Daniel Diez a terminat cu 14 puncte și 15 recuperări pentru Spania.

De notat că la acest turneu Spania a fost privată de serviciile celui mai bun jucător iberic născut în anul 1993. Numele lui este Alejandro Abrines.

În cealaltă semifinală, Italia a fost în permanență superioară Rusiei, controlând situația pe tabela de marcaj în drum spre 77-68. Awudu Abass aa vut 18 puncte, 5 recuperări, alți trei jucători italieni atingând borna 10 la puncte marcate. De cealaltă parte, Alexander Zakharov a avut 19 puncte. Rusia a jucat la acest turneu fără Sergey Karasev, desemnat MVP al Jocurilor Mondiale Universitare.

A 12-a ediție a Campionatului European U20 masculin - Divizia A consemnează o premieră. Letonia va urca pentru prima dată pe podium. Implicit joacă prima finală din istorie. Este cea de-a 11-a echipă națională calificată în finala europeanului de tineret.

În schimb, Italia urcă pentru a 3-a oară pe podium și se califică pentru a doua oară în finală. În urmă cu doi ani, la Bilbao, echipa azzuri a pierdut finala pe mâna Spaniei.

Cert este că indiferent de rezultatul finalei, Europa va avea o nouă campioană continentală la această categorie de vârstă. Până în prezent, Serbia are trei titluri, Slovenia și Grecia au cucerit câte două, iar Rusia, Franța, Spania și Lituania au cucerit câte un titlu european. Va fi a 5-a ediție consecutivă în care altă echipă cucerește aurul continental.

Foto: fibaeurope.com 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!