Achille Polonara e aproape de revenirea pe parchet
9 minute în urmăTulcea va găzdui Campionatul European U18 - Divizia B Feminin
12 minute în urmăEuroliga explorează noi orizonturi pentru extindere
3 ore în urmăÎnfrângere neașteptată, Olimpia Milano îngenuncheată de Varese
4 ore în urmăParis Basketball a obținut cea mai categorică victorie din istoria campionatului Franței
17 ore în urmă
Fosta jucătoare a formaţiei CSM Târgovişte în sezonul precedent, Claudia Pop, a semnat în luna iulie un contract valabil pe un sezon cu gruparea din prima ligă spaniolă, Toyota Recreativo Conquero Huelva. Extrema originară din Satu Marea a făcut joncţiunea cu noile sale colege la începutul lunii septembrie, urmând ca în această sâmbătă să debuteze în primul amical din presezon.
Total Baschet a luat legătura cu Pop, iar sportiva în vârstă de 24 de ani a vorbit despre noua sa echipă respectiv despre perioada de pregătire.
Cum te simţi la noua ta echipă? Cum ai fost primită?
Am fost primită foarte bine aici, atât staff-ul tehnic cât şi colegele mele sunt persoane foarte deschise, profesioniste, alături de care mă simt foarte bine. Pot spune că formăm cu adevărat o echipă care pe zi ce trece este tot mai unită.
Cum decurge pregătirea? Aţi susţinut câteva meciuri amicale?
Muncim foarte mult la antrenamente, au fost două săptămâni cu un volum foarte mare de antrenamente şi sperăm ca rezultatele să se vadă în meciurile oficiale. Deocamdată nu am avut niciun meci de pregătire, urmează să jucăm sâmbătă primul meci amical, acasă, împotriva campioanei din sezonul trecut, Salamanca.
Cum consideri nivelul de la noua ta echipă? E unul apropiat LNBF sau e mult mai superior?
Despre nivelul din liga spaniolă nu pot să spun prea multe, deoarece deocamdată nu am avut niciun meci. Din experienţa care am mai avut-o în Spania știu că această ligă este una dintre cele mai tari din Europa.
Care e obiectivul tău pentru următorul sezon?
Îmi doresc să fac un sezon bun, să îmi ajut echipa să îşi îndeplinească obiectivul propus, accederea în playoff.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
Reacția lui Mihai Silvășan după al patrulea rezultat negativ din ultimele c...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Reacția lui Mihai Silvășan după al patrulea rezultat negativ din ultimele c...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!