LNBM: Câte echipe conduse cu 2-0 au trimis o serie de „Best of 5” în meci decisiv
5 ore în urmăDallas Mavericks, adăpostul care i-a readus zâmbetul pe buze lui Kyrie Irving
6 ore în urmăVoluntari, echipa care nu renunță. Patru victorii în două săptămâni cu sezonul în joc
8 ore în urmăAS Monaco, victorioasă în meciul patru al seriei cu Fenerbahce
8 ore în urmăDarvin Ham a fost demis după două sezoane de către Los Angeles Lakers
20 ore în urmăSteaua CSM Eximbank Bucureşti a încasat a doua înfrângere în Grupa F a Europe Cup, scor 80-76, în compania celor de la Lukoil Academic Sofia. Antrenorul Stelei, Claudiu Fometescu, s-a arătat supărat pe prestaţia elevilor săi în această partidă.
Întrebat despre prestaţia echipei sale după primul sfert, pe care l-a câştigat cu 17-15, Fometescu a ţinut să precizeze că prestaţia din apărarea a fost de vină pentru această înfrângere:
Intensitatea noastră în apărare s-a schimbat după primul sfert şi sunt foarte curios de ce pentru că în sfertul patru am început din nou să dăm din picioare şi să reintrăm în joc. Puteam să câştigăm acest meci dacă eram un pic mai atenţi.
Întrebat de lucrurile cu care au fost surprinşi de adversari, antrenorul stelist a avut un răspuns sec:
Ne-au surprins exact cu ce le-am permis noi. Faptul că le-am permis să înscrie, oamenii au înscrie. Au jucători cu experienţă, jucători buni, nu ne-au surprins cu foarte multe elemente tactice. Meciul l-am pierdut nou.
Cât despre şansele de a ieşi din grupă:
Nu am făcut calcule. Urmărim să câştigăm fiecare meci şi vedem apoi ce calcule vom face la sfârşitul grupei.
Pentru Steaua în Europe Cup urmează duelul cu Bnei Herzliya de pe 2 noiembrie, în deplasare.
*foto: fiba.com
Final nebun de meci între Maccabi Tel Aviv și Panathinaikos
Victor Sanders a fost numit MVP-ul ligii din Polonia
Unicaja Malaga cucerește titlul în Basketball Champions League
Unicaja Malaga cucerește titlul în Basketball Champions League
Baschet din altă lume #28 - Weekend controlat de oaspeți în Lituania, mai m...
Final nebun de meci între Maccabi Tel Aviv și Panathinaikos
2 comentarii la aceasta stire:
Fortza Steaua :
baschet bun!
cu 7 ani în urmă (26.10.2016) RaspundeLukoil practica un baschet simplu si eficient...Au adunat cu 11 recuperari mai mult asa ca ce putem sa mai zicem? Putem spune ca Zack a facut tot ceea ce a vrut ne fiind incomodat de nimeni.
minotauro :
Recuperari
cu 7 ani în urmă (26.10.2016) RaspundeChestia asta cu recuperarile o vad si aud (aproape) tot timpul cand o echipa romaneasca joaca in Europa. Normal ca au n recuperari mai mult ca noi, pentru ca au jucatori cu talie, cum vrei sa castige un duel "romanul" de 1.90 contra unui adversar de 2.05
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!