Stiri

Croația a oprit seria victoriilor italiene în calificările pentru mondial

Andreea Vlase

Andreea Vlase
29.06.2018

În grupa de calificare a României, Croația a beneficiat de aportul numelor importante din lot și a reușit să se impună în Italia. Scorul a fost 72-78, pe sferturi: 24-21, 15-20, 13-24, 20-13.

Gazdele au avut un debut mai bun de partidă, dar croații, cu Bogdanovic principal marcator, au trecut la conducere și s-au distanțat la +17 pe tabelă. Italienii au redus ecartul la patru puncte, dar nu au putut să se apropie mai mult. Diferența s-a făcut de la linia de fault, cu ex-iugoslavii având 39 de libere, față de 12 ale adversarilor.

Italia a început partida cu Biligha, Burns, Abass, Della Valle și Hackett. Croația a răspuns cu Saric, Stipcevic, Zubac, Bogdanovic și Ramljak. Gazdele au deschis scorul prin Burns, iar Saric a dus scorul la 2-3. Biligha și Bogdanovic și-au dus pe rând echipele în avantaj. Zubac și Stipcevic au făcut 4-8. Croații s-au dus la 6 lungimi, 6-12, iar Vitali a marcat prima triplă italiană în minutul 6. A urmat aproape un minut și jumătate fără coș marcat. Aradori a egalat la 12 cu o altă reușită de după semicerc. Gazdele au preluat conducerea și aveau un avans de 5 puncte la intrarea în ultimul minut al sfertului. Babic a stabilit scorul primei pauze, 24-21.

Același Babic a egalat în startul sfertului secund, cu o reușită de după semicerc. După libera transformată de Saric a urmat mai mult de un minut fără reușite. Italienii au marcat primul coș în a doua perioadă de joc prin Filloy, de la distanță, după mai mult de două minute. A fost o perioadă de joc fără prea multe puncte, iar croații au condus în două rânduri la patru lungimi. Biligha a egalat la 39 cu 1:35 minute până la pauza mare. Doar Bogdanovic a mai înscris până la finalul reprizei, de la linia de fault. La vestiare s-a intrat cu scorul de 39-41.

Sfertul trei a început cu alte ratări, iar Abass a marcat primele puncte după mai mult de un minut. Croația a trecut la conducere prin liberele lui Zubac și 6 puncte înscrise de Ramljak, iar scorul devenea 41-49. Bogdanovic a mărit ecartul la zece puncte în minutul 28 (47-57). Zubic a scuturat plasa de la distanță și a făcut 47-62 cu mai puțin de trei minute până la ultima pauză. Burns a marcat ultimul coș al sfertului, iar scorul după 30 de minute a fost 52-65.

Croația s-a desprins la 17 lungimi în minutul 33, scor 54-71. Italia a avut minute mult mai bune și, după un parțial de 10-2 s-a apropiat la 64-73. Saric a oprit seria pozitivă a gazdelor cu o reușită de afară. Oaspeții au continuat să rateze, inclusiv de la linia de fault, dar au și forțat mult de la distanță, fără să-și atingă ținta. Abass a strâns diferența la 6 puncte (70-76) când mai era un minut și jumătate, iar croații cereau timp de odihnă. Nici italienii nu au fost mai inspirați în următorul minut, când nu s-a marcat. Sacchetti a înscris cu 17 secunde rămase din joc, dar a ratat libera suplimentară după ce s-au făcut multe schimbări. Zubac a recuperat, a fost trimis la linia de fault și a transformat ambele libere. Scorul era 72-78 cu 14 secunde până la final și era rândul Italiei să ceară time-out. În ultimele secunde nu s-a mai înscris și partida s-a încheiat cu 72-78.

A fost prima înfrângere a Italiei în aceste preliminarii, iar Croația obține al doilea succes. Ambele echipe au marcat de 9 ori de la distanță (din 32, respectiv 23 de încercări). Gazdele au înscris de 19 ori din interiorul semicercului, față de 10 reușite croate. Oaspeții au făcut diferența cu 31 de libere transformate (din 39), în timp ce italienii au avut doar 12 aruncări de un punct și au transformat 7. 30-17 a fost raportul faulturilor.

Bojan Bogdanovic și-a condus echipa spre succes cu 26 de puncte, la care a adăugat 7 recuperări și 6 pase decisive, pentru +28 eficiență în 36:22 minute. Zubac l-a urmat cu 12 puncte. Pentru Croația au mai înscris: Saric 9 puncte (plus 9 recuperări), Kruslin 8 puncte, Ramljak 6, Stipcevic 6, Babic 5, Zubcic 5 și Planinic 1 punct.

Pietro Aradori a fost cel mai bun marcator al gazdelor cu 15 puncte, urmat de Abass și Burns cu câte 14. Burns a fost cel mai bun recuperator al învinșilor, cu 6 mingi prinse la panou. Pentru Italia au mai înscris: Sacchetti 9 puncte, Biligha 6, Tessitori 4, M. Vitali 4, Filloy 3 și L. Vitali 3 puncte.

Italia continuă să conducă în grupa D, cu un bilanț de 4 victorii și o înfrângere. Croația a egalat Olanda și România, toate cele trei reprezentative având câte 2 victorii și 3 înfrângeri. Ocupantele locurilor 2 și 3 se decid duminică 1 iulie.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!