Bogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
2 ore în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
19 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
20 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
21 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
21 ore în urmăKK Mornar Bar şi-a asigurat locul secund în Grupa B a Ligii Balcanice impunându-se cu scorul de 83-74 în fata celor de la Rilski Sportist, după o jumătate secundă de meci superbă. Rezultatul acestui meci înseamnă totodată eliminarea formaţiei BC Mureş de pe scena EUROHOLD, întrucât şansele „tigrilor” de a mai prinde un billet spre Final Four-ul Ligii sunt matematic nule, iar meciul cu Mornar Bar ce se va juca în martie nu mai are nicio miză.
Gazdele din Muntenegru au avut o prestaţie excelentă, în timp ce Rileco a reuşit să se menţină aproape doar în prima jumătate a partidei. Acest meci a reprezentat totodată şi debutul antrenorului echipei naţionale a Bulgariei pe banca tehnică a lui Rilski.
Tânăra echipă muntenegreană a reuşit să pornească la drum cu dreptul, încheind primul sfert cu scorul de 31-20. Elevii lui Djordje Pavicevic şi-au continuat parcursul bun, păstrându-şi avantajul de 11 puncte la intrarea la cabine, 47-36. După 30 de minute de la fluierul de start tabela indica un confortabil 67-51 pentru gazdele din Bar, Rilski nereuşind nicicum să găsească drumul spre panoul acestora. În ultimul sfert al partidei cei de la Rileco au încercat să reducă diferenţa, însa au scapat complet frâiele meciului din mână cu câteva minute înainte de final. Totuşi au reuşit să câştige ultima perioadă de joc cu un parţial de 16-23, tabela fiind închisă la scorul de 83-74.
Aceasta este a cincea victorie în Ligă pentru cei dela Mornar Bar, care îi egaleaza astfel în Grupa B pe cei de la Feni Industries, deţinătorii fotoliului de lider al grupei. De cealaltă parte Rilski încheie competiţia pe locul al treilea cu un bilanţ de 4 victorii şi 4 înfrângeri.
Remarcaţii partidei:
Mornar Bar: Nemanja Radovic – 18 puncte, 7 recuperări; Bojan LjuboJevic – 16 puncte, 6 recuperări; Nikola Ivanovic – 14 puncte.
Rilski Sportist: Dimitar Karadjovski – 20 puncte; Ivan Lilov – 19 puncte; Vladimir Mijovic – 13 puncte si 9 recuperări.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!