Stiri

CSKA Moscova și Unics Kazan au oferit un adevărat thriller în Liga VTB

CSKA Moscova și Unics Kazan s-au întâlnit luni seară, 7 februarie, într-o partidă din Liga VTB. Partida a fost una incredibilă, care a avut nevoie de trei reprize suplimentare pentru a se decide învingătoarea. OJ Mayo nu a mai prelungit suspansul și a încheiat jocul cu un coș chiar înaintea încheierii celor 55 de minute de joc, iar Unics Kazan s-a impus pe terenul lui CSKA cu scorul de 105-103.

Trupa condusă de Velimir Perasovic a început în forță meciul și a câștigat primul sfert cu scorul de 26-13. CSKA revenea în joc până la pauză, iar diferența era minimă până la finalul primelor două acte, 41-42 pentru oaspeți. Repriza secundă a fost mult mai echilibrată. Unics prelua conducerea când mai erau 10 secunde de joc, după un coș al lui Hezonja. Tot croatul l-a trimis la linia de libere pe Marius Grigonis, care avea să trimită meciul în prelungiri, scor 77-77. În prima repriză suplimentară cele două echipe s-au succedat la conducere dar același Grigonis, tot de la linia de pedeapsă, prelungea suspansul, scor 85-85. Nici în următoarea perioadă nu s-a consemnat o desprindere la cel puțin de două posesii. CSKA a trăit din nou periculos iar libere lui Hackett au trimis meciul mai departe, Vorontsevich și Lundberg au avut șansa să închidă partida dar au ratat aruncările de la distanță. Și a treia repriză suplimentară s-a jucat după același tipar, doar că de această dată ultimul cuvânt l-a avut de spus OJ Mayo, care a marcat înaintea ultimelor secunde pentru scorul de 105-103.

Mario Hezonja a fost omul meciului cu 31 de puncte, 10 recuperări și 2 pase decisive. John Brown a terminat cu 16 puncte, 9 recuperări și 4 pase decisive. Isaiah Canaan a contribuit cu 13 puncte iar Viacheslav Zaitsev cu 11. Tonye Jekiri a înregistrat un double-double, 10 puncte și 10 recuperări. OJ Mayo a terminat cu 3 puncte, coșul decisiv fiind singura sa reușită din acțiune.

Daniel Hackett a fost principalul artizan al gazdelor cu 33 de puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive. Iffe Lundberg a înregistrat 19 puncte, 3 pase decisive și 2 recuperări. Joel Bolomboy a adăugat 12 puncte iar Alexey Shved 11.

Unics Kazan a învins-o a 3-a oară în acest sezon pe CSKA Moscova. Trupa din Kazan a câștigat ambele întâlniri directe din Liga VTB, plus una în Euroligă.

În urma acestui rezultat, Unics Kazan rămâne cu cel mai bun record din Liga VTB, 11 victorii și doar 2 înfrângeri, în timp ce CSKA se află abia pe 4 cu 9 victorii și 4 înfrângeri.

foto: vtb-league.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!