O partidă din NBA a fost amânată după ce un agent ICE a împușcat un bărbat în timpul protestelor
19 minute în urmăClasamentul în Euroligă s-a divizat
5 ore în urmăBogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
8 ore în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
1 zi în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
1 zi în urmă
Conform curselor eurohoops.net, antrenorul turcilor de la Banvit, Dimitris Itoudis, a ajuns la o înțelegere pentru următorii 2 ani cu CSKA Moscova, unde îl va înlocuit pe Ettore Messina. Deocamdată, oficialii celor de la Banvit au negat informația.
Sursa amintită susține că cele două părți au perfectat contractul, singurul aspect care a rămas neclar este suma compensatorie pe care o vor achita rușii celor de la Banvit. Itoudis este sub contract cu echipa turcă pentru încă 2 ani, iar în acest sezon a avut o relație foarte bună cu conducerea, motiv pentru care este de așteptat că nu îl împiedica să plece.
Dimitris Itoudis a fost peste 10 ani secundul lui Zeljko Obradovic la Panathinaikos, iar în sezonul cât a stat la Banvit i-a dus pe aceștia până în semifinalele campionatului intern, după un sezon regulat foarte bun.
sursa foto: www.fanatik.com.tr
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!