Stiri

CSO Voluntari se impune pe terenul lui Norrkoping Dolphins și obține al doilea succes în FIBA Europe Cup

CSO Voluntari a câștigat și returul cu Norrkoping Dolphins în grupa H din FIBA Europe Cup, 77-70 în Suedia miercuri seara (23.11) în ceea ce a fost primul meci după despărțirea de antrenorul Sașa Ocokoljic. Vicecampioana României are 2-3 bilanț înaintea ultimei runde.

Norrkoping: Koby McEwen, Calvin Augusta Burks, Tim Schuberg, Nicholas Spires, Adam Ramstedt

Voluntari: Lucas Tohătan, Toddrick Gotcher, Tekele Cotton, Rolland Torok, Eric Thompson

Toddrick Gotcher a fost responsabilul cu punctele pentru Voluntari în debutul jocului (5-4) și Tohătan era faultat pe aruncare pentru a ajunge la libere și vicecampioana României făcea 7-4 după două minute. Norrkoping a replicat cu cinci puncte la rând și venea în față, apoi cu tripla lui Tohătan românii preluau iar conducerea, scorul devenind egal după reușita lui Dawit (12-12). Tekele Cotton a forțat gazdele să ceară un time-out după două faze terminate cu coș, 16-12 și Voluntari mergea la +5 cu un coș semnat de Rasheed Moore, dar suedezii au egalat aproape de finalul primului sfert printr-o nouă triplă a lui Dawit (21-21), scorul după 10 minute fiind 26-23 pentru Dolphins.

Voluntari a deschis cu patru puncte la rând cel de-al doilea sfert și Moore își aducea echipa în avantaj, apoi tot el irosind o triplă cu care se puteau face două posesii între și McEwen a punctat la celălalt panou pentru 28-27 în favoare nordicilor. Tohătan a scuturat plasa de la distanță, însă replica a venit pe atacul următor cu three-point play-ul lui Burks, apoi Torok înscria din căciulă și Voluntari era timp de câteva secunde în avantaj până la tripla lui Ramstedt, 35-33. Larrier a egalat situația din spatele arcului de cerc (36-36), seria mai bună pentru Voluntari continuând și același Larrier puncta pentru 40-36, iar la cabine s-a intrat cu 41-40 pentru Norrkoping în urma reușitelor lui Dawit și Bergstrom.

Primul jucător în double figures de la Voluntari era Gotcher în urma reușitei care a deschis repriza secundă (43-41), suedezii egalând la aproape trei minute de la startul acestui sfert și cu a cincea triplă a lui Dawit în acest meci mergeau la 46-43. Thompson și Gotcher contribuiau pentru încă o revenire la conducere a Voluntariului într-o perioadă în care Norrkoping era deja în penalizare, Rolli Torok ratând în primă fază două libere cu care putea face +3, apoi și-a împărțit o nouă pereche și era 48-46 în dreptul ilfovenilor. Terry Larrier înscria pe step back din interiorul arcului de cerc pentru 52-46 și Darko Planinic continua run-ul Voluntariului, alb-albaștrii intrând în sfertul decisiv cu 54-46 pe tabelă, după un o serie de 11 puncte la rând în decurs de aproape șapte minute.

Norrkoping a redus handicapul la trei puncte prin cele trei libere ale lui Schuberg (57-54) și scorul devenea egal în urma triplei lui McEwen, moment în care ilfovenii cereau time-out. Formațiile au mers cap la cap pe următoarele posesii și nordicii au putut să egaleze în multiple rânduri (61-61), Tim Schuberg aducând-o pe Norrkoping la conducere la jumătatea sfertului patru și Larrier își împărțea perechea de libere la 63-62 în favoarea gazdelor, după care a urmat a 11-a triplă a suedezilor în acest joc. Eric Thompson a ieșit accidentat și Planinic nu și-a putut transforma ambele libere, capitol la care Voluntari a suferit în acest meci și McEwen înscria din acțiune pentru 68-63, Gotcher egalând cu puțin sub două minute rămase pe cronometru (68-68). Același Gotcher a avut o reușită foarte importantă din acțiune și Tohătan ducea diferența la două posesii, scorul în cele din urmă fiind 77 la 70 pentru ilfoveni în urma reușitei lui Tekele Cotton.

CSO Voluntari o să încheie grupa H cu un meci la Ploiești în fața lui HAKRO Merlins Crailsheim, iar Norrkoping Dolphins are un ultim duel acasă, împotriva lui SCM U Craiova.

Toddrick Gotcher a totalizat 21 de puncte, 3 recuperări și 2 intercepții, Terry Larrier (12 puncte, 9 recuperări) și duo-ul Lucas Tohătan - Rasheed Moore (ambii 10 puncte) completând lista jucătorilor în double figures de la Voluntari în meciul cu Dan Ioan în postura de antrenor interimar.

Nathan Dawit (19 puncte, 5/9 de la distanță, 3 intercepții), Koby McEwen (18 puncte, 5 recuperări) și Tim Schuberg (12 puncte) au fost principalii marcatori pentru Norrkoping.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!