Stiri

CSO Voluntari trece din nou cu dificultăți de Riga Zelli, dar merge în Final Four-ul ENBL

CSO Voluntari a avut mult de furcă cu Riga Zelli și la returul din sferturile de finală ale ENBL. Ilfovenii au reușit să se impună totuși cu scorul de 96-91, la capătul unui meci decis în ultimul minut.

Echipele de start:
Voluntari: Caffey, Justice, Gîrbea, Skinner și Barro
Riga: Shabazz, Berzins, Fidler, Macoha și Anigwe

Partida din Ilfov a început sub semnul echilibrului. Prima desprindere a fost semnată de gazde, după tripla lui Caffey, 16-9. Shabazz și Berzins au răspuns cu cinci puncte la rând, iar echilibrul pe tabelă a fost restabilit. Așa s-a mers până la finalul actului inaugural, când CSO Voluntari avea avantaj minim, 28-27.

Shabazz a început actul secund cu un four-point play. Tot în această perioadă de joc au apărut și primele tensiuni. O ceartă a pornit după lupta pentru minge dintre Caffey și Berzins, iar ulterior fiecare a încasat câte un fault tehnic. Oaspeții s-au desprins la cinci lungimi, cel mai mare avantaj al lor din prima repriză, iar apoi au mers „din trei în trei”, cu reușite de la distanță semnate de Berzins și Fidler. Young și Justice au reușit să răspundă parțial, menținând-o pe CSO Voluntari aproape, astfel că la jumătatea meciului Riga Zelli conducea doar cu 52-49.

Registrul jocului nu s-a schimbat nici după reluare. Echilibrul a rămas cuvântul de ordine între cele două formații. Sulcs, cu a zecea triplă a echipei sale, a dus scorul la 62-57 la jumătatea sfertului trei. Fidler a mai pus două puncte pentru oaspeți, iar Dan Ioan era nevoit să solicite timp de odihnă. Skinner a adus instant un coș cu fault. Vizitatorii nu s-au intimidat și s-au dus la plus zece. Solomon Young a ținut-o cu două triple pe CSO Voluntari în meci, 75-69 pentru Riga Zelli, la finalul sfertului terț.

Ilfovenii au început cu 5-2 actul decisiv și l-au determinat pe antrenorul advers să ceară time-out. Solomon Young a adus egalitatea pe tabelă, după o vizită la linia de pedeapsă, 83-83, cu fix cinci minute rămase pe ceas. Au urmat multe schimbări la conducere, iar totul avea să se decidă în ultimul minut, când gazdele conduceau 92-91. Letonii nu au mai găsit drumul spre coș, iar CSO Voluntari și-a asigurat victoria, scor 96-91, și implicit calificarea în Final Four.

Solomon Young a fost omul meciului, cu 26 de puncte și 10 recuperări. Mike Caffey a reușit 22 de puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive. Lee Skinner a totalizat 14 puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive.

Frankie Fidler a fost cel mai bun de la vizitatori, cu 26 de puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. Khalil Shabazz a totalizat 22 de puncte, 6 pase decisive și 2 recuperări.

În tur, CSO Voluntari s-a impus la limită, 81-80, iar rezultatul de astăzi îi confirmă prezența la un nou Final Four în ENBL.

7 comentarii la aceasta stire:
  • DAn Mircescu :

    Cei 10 fani ai Voluntari
    sunt în extaz (10 cu nea pandele cu tot)

    cu 1 lună în urmă (10.04.2026) Raspunde
  • Pop Dorel :

    Doamne!!!
    Ce tâmpit.

    cu 1 lună în urmă (10.04.2026) Raspunde
  • pipzn :

    Nedumerire
    Credeam ca exista o regula prin care la un meci international arbitrii ar trebui sa fie din alte tari fata de echipele care se confrunta. Deci nu imi explic prezenta d-nului Ciulin.

    Altfel, felicitari echipei romanesti pentru ajungerea in F4 si succes mai departe

    cu 1 lună în urmă (10.04.2026)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Arbitrii
      Da, intr-o competitie serioasa asa ar trebui aa fue. Dar in cupa asta arbitrii sunt din tara echipei gazda. La fiedare meci. Atat de importanta e competitia ;)

      cu 1 lună în urmă (10.04.2026)
    Raspunde
  • Pop Dorel :

    Arbitrii...
    Doi de la gazde unul de la oaspeți, asta este regula, așa că prezența lui Ciulin este justificată! Paște fericit!!!

    cu 1 lună în urmă (10.04.2026)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Aritrii
      Da, am vazut. In sezon erau 2 de la gazde 1 de la oaspeti, in play-off, 1 de la gazde, unul de la oaspeti si unul neutru. Deci prezenta lui Ciulin (sau alt arbitru roman) e regulamentara. Nici de cum justificata! Faptul ca ai arbitrii "locali" e un... indicator al nivelului ligii.
      Un alt indicator e echipele paricipante:
      Warsovia - loc 8 in Polonia
      MBC - loc 12 in Germania
      Manchester - loc 2 in UK
      Fara echipe din campionatele puternice, nivelul competitiei e slab.

      cu 1 lună în urmă (10.04.2026)
    • Mihai Mares:

      enbl
      este o competiție privată unde înscrierile nu sunt meritorii și nici în funcție de valoare ca în competițiile de sub egida FIBA sau Euroleague, e vorba de cine cotizează. Pot să fac pariu pe 1000 de euro contra un cui ruginit că anul viitor o să vedem și CS Vâlcea în competiția asta chiar dacă nici măcar nu se califică în playoff, La echipele astea patronate de partidul unic important e să se cheltuie banii (cât de mulți se poate) și nu neapărat pe jucători ci pe parandărături.

      cu 1 lună în urmă (11.04.2026)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!