Olympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
5 ore în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
6 ore în urmăVictorie fără emoții pentru CSA Steaua București în fața lui Rapid București
7 ore în urmăDinamo revine pe final pentru a câștiga cu FC Argeș, în primul meci al sezonului în Ștefan cel Mare
7 ore în urmăCSU Sibiu ajunge la trei victorii consecutive
8 ore în urmă
CSU Alba-Iulia a obținut o victorie fără dubii în fața echipei slovace Rucon Spisska Nova Ves, în prima etapă a Ligii Europei Centrale (CEWL). Ardelencele au câștigat categoric cu scorul de 95-52, fiind a doua victorie din această competiție, după cea obținută în fața celor de la Kara Trutnov (86-81), meci ce a fost jucat în avans și a contat pentru etapa a șasea a Grupei A din competiție.
Meciul a fost unul fără istoric. CSU Alba Iulia, campioană en-titre a competiției, a ajuns foarte repede la un avans de 10 pct, câștigând apoi primul sfert cu 23-10. La pauza meciului, victoria ardelencelor devenise clară, scorul arătând 54-18. După un sfert trei în care în cadrul echipei din Alba Iulia au intrat pe teren mai multe jucătoare mai puțin folosite în acest sezon, slovacele au câștigat sfertul cu 14-17. Însă în ultimul sfert CSU a câștigat cu 27-17, iar Alba Iulia a câștigat într-un final în fața lui Rucon Spisska Nova Ves cu 43 de puncte diferență.
Pentru CSU Alba Iulia s-au remarcat Jessica Kuster, cu 24 de puncte, 11 recuperări și 4 pase decisive, Wumi Agunbiade cu 20 de puncte, 8 recuperări și o pasă decisivă, Milica Deura – 11 puncte, o recuperare și 5 pase decisive și Valencia McFarland – 8 puncte și 8 pase decisive.
Următorul meci pentru Alba Iulia în această competiție va avea loc pe 26 noiembrie, pe teren propriu, în compania echipei Basketball Nymburk.
*Foto: sport.alba24.ro
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Câți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basket...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!