Michaelyn Scott este MVP-ul etapei a 18-a din Liga Națională de Baschet Masculin
8 minute în urmăKevin Garnett, despre jucătorii internaționali din NBA: „Jumătate din nenorociții ăștia nu se pot apăra”
38 minute în urmăO partidă din NBA a fost amânată după ce un agent ICE a împușcat un bărbat în timpul protestelor
10 ore în urmăClasamentul în Euroligă s-a divizat
16 ore în urmăBogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
19 ore în urmă
Campioana en-titre a României, CSU Asesoft Ploiești se pare că a intrat în vizorul conducerii ABA pentru a primi o invitaţie de a evolua în sezonul viitor în Liga Adriatică. Formația prahoveană ar urma să ia locul maghiarilor de la Szolnoki Olaj, care au anunțat deja că nu vor lua startul și din sezonul viitor la competiția ce reunește în preponderență echipe din spațiul ex-iugoslav.
Președintele Asesoftului, Ionuț Georgescu, a și dat o declarație pentru site-ul oficial al clubului prahovean despre acest fapt:
„Avem semnale clare în acest sens şi suntem fericiţi că ABA se gândeşte la noi. Ar fi ceva extraordinar să ne putem măsura forţele cu cele mai bune echipe din spaţiul ex-iugoslav, care, în paralel, evoluează în Euroligă sau EuroCup. Vom încerca, prin performanță, să ne menținem în vizorul lor și sperăm ca, la un moment dat, să fim parte din această competiție”
Dacă Asesoft va fi inclusă în Liga Adriatică, asta ar însemna că ploieștenii își vor dubla numărul de partide din sezonul viitor. Această competiție unește 14 echipe dintre care doar Szolnoki Olaj nu face parte din fostul spațiu iugoslav.
Totuși pentru a primi un wild card, CSU Asesoft Ploiești ar trebui să facă un efort financiar destul de semnificativ având în vedere faptul că Szolnoki Olaj a plătit o sumă de ordinea sutelor de mii de euro pentru a primi invitație în sezoanele 2012/13 și 2013/14.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!