Stiri

Cum arată Campionatul European după cinci zile de competiție

Trei etape s-au scurs la EuroBasket 2022 și ne pregătim pentru a doua zi „maraton” în cadrul întrecerii continentale, cu 12 meciuri programate astăzi, 6 septembrie. Duelurile atractive de până acum au oferit un spectacol excelent, iar ultimele două runde propun și mai mult suspans, pentru clasările finale în faza grupelor.

Cum este normal în cazul unui turneu final, rezultatele surprinzătoare n-au lipsit și, de exemplu, în cadrul zilei a patra, campioana mondială și cea europeană în exercițiu s-au văzut învinse de Belgia, respectiv Bosnia. Nu putem trece cu vederea nici jocurile care au necesitat prelungiri, Lituania-Germania devenind un clasic instant pentru cele două reprize de overtime, iar Georgia este echipa care a prins două meciuri din trei până în prezent cu prelungiri.

Surprize

Prima surpriză la EuroBasket 2022 a produs-o Belgia, prin victoria în fața Spaniei la capătul unei serii excelente pe finalul jocului, în cele din urmă diferența fiind formată din două cifre. „Leii” au arătat foarte bine în primele runde sub conducerea lui Dario Gjergja, antrenorul lui Filou Oostende, și au în Obasohan, respectiv Lecomte jucători care pot ieși în evidență când e mai mare nevoie. Rezultatele belgienilor vorbesc de la sine, cu cât mai mult cu cât la date statistice importante sunt în a doua jumătate a clasamentului.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

„Grupa morții” are un lider pe care probabil nu ar fi pariat multă lume după trei etape, Germania. Nemții au deschis cu o victorie turneul, în meciul cu Franța, apoi ultima dată au avut un meci de poveste cu Lituania, terminat cu două reprize de prelungiri. Avantajul fanilor alături, grupa B fiind la Koln, ajută mult Germania, care poate fi un „cal negru” în această competiție și nu e de neglijat faptul că vorbim despre naționala cu a doua medie de puncte marcate pe întâlnire.

Tot din grupa B vine formația care a impresionat la turneul final: Bosnia & Herțegovina. Ex-iugoslavii conduși din teren de tandemul Musa-Nurkic, plus cu prestațiile solide ale lui Roberson, au încurcat serios socotelile granzilor și victoria cu Slovenia este cel mai bun exemplu. Povestea „dragonilor” este cu atât mai frumoasă cu cât participarea la European era pusă sub semnul întrebării o bună bucată din timp, prin prisma lipsei finanțării. Bosnia poate egala performanța din 2013 dacă obține încă o victorie în grupe, amintirile de la acel EuroBasket fiind readuse în prim plan de fani cu ocazia duelului cu Germania.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Calificată deja în faza eliminatorie, Ucraina oferă un parcurs de invidiat și are cea mai bună apărare în tot turneul. Ucrainenii au reușit să bată ultima dată gazda grupei C, Italia și dau unul dintre cei mai buni marcatori la EuroBasket 2022. Prin parcursul de până acum, Ucraina și-a egalat performanța din 2013 după trei runde și cu o victorie în meciul cu Grecia ar avea 4-0, lucru fără precedent în istoria participărilor la European de când nu este parte a Uniunii Sovietice.

Dezamăgiri

Lituania are parte nu doar de cel mai slab start din istoria participărilor la European, niciodată până acum debutând cu 0-3, ci se află și într-o situație dificilă și aproape de eliminare. Balticii au suferit doar înfrângeri la mai puțin de 10 puncte diferență cu rivalele din grupa B, ultimul eșec fiind dramatic după ce Butkevicius a ratat tripla prin care galben-verzii puteau trece de Germania. Fosta campioană europeană nu stă la mâna ei pentru ultimele două etape și ar putea părăsi întrecerea încă din faza grupelor.

Așteptările legate de naționala Franței erau mult mai mari, în prezent vorbind despre selecționata cu al treilea cel mai slab atac la EuroBasket 2022. Lotul este plin cu jucători importanți și atât, jocul francezilor fiind departe de ce s-ar fi dorit. Exemplul cu Ungaria ajută mult în acest caz, Les Bleus producând un ultim sfert extrem de modest prin care oponenții s-au apropiat și cu noroc nu s-a mers în prelungiri. Cu toate acestea, datorită victoriei Bosniei cu Slovenia, Franța este deja calificată în optimile de finală.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Cu toate că nu pare să fie pusă în pericol calificarea, Italia are parte de un început dificil de Campionat European și a acumulat două înfrângeri în trei partide. Gazda grupei C are doi jucători cu contribuții importante (Fontecchio și Polonara), însă Melli și Datome încă nu și-au adus aportul într-un mod foarte mare până acum. Țelul primordial rămâne calificarea din această grupă și evitarea unei rușini, disputa cu Croația de astăzi fiind hotărâtoare pentru viitorul italienilor.

Jucători remarcați

Fără să punem la socoteală vedetele din NBA care participă la EuroBasket 2022 și la care ne așteptam să aducă un plus valoare naționalelor pe care le reprezintă, următoarea listă de jucători merită o atenție mai mare:

Aleksandar Vezenkov – Liderul turneului final la media de puncte (26.7) și de două ori în double-double, iese în evidență pentru Bulgaria indiferent ce adversar întâlnește.

Dzanan Musa – Face o echipă excelentă cu Jusuf Nurkic și contribuie masiv la povestea Bosniei în acest EuroBasket, fiind al treilea marcator din tot turneul (23.7 puncte). Iese în evidență și la assist-uri și nu are meci cu sub 50% din acțiune.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Sviatoslav Mykhailiuk – Ucraineanul conduce ierarhia la intercepții, cu 3 în medie pe întâlnire, iar la raportul dintre intercepții și posesii pierdute are 2.3. O piesă extrem de importantă pentru Ucraina în parcursul de până acum și unul dintre cei mai buni marcatori ai turneului.

Franz Wagner – A început să iasă în evidență după ce în prima etapă a marcat 8 puncte. În duelurile cu Bosnia și Lituania a avut în total medii de 25.0 puncte și 6.5 recuperări, cu 54% procentaj de la distanță.

Tyler Dorsey – Un shooter excelent în primele două etape, fundașul naționalei Greciei a avut peste 55% procentaj de la distanță în duelurile cu Croația și Italia, pe ambele terminându-le cu 20+ puncte marcate. Este al doilea într-un clasament al triplelor marcate într-un joc.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Worthy De Jong – Veteranul batav are cifre impresionante, cu cele 17.7 puncte și aproape 46% din spatele arcului de cerc. A rămas în Top 5 cu performanța sa împotriva Serbiei, când a marcat 28 de puncte, cu 6/8 de la distanță.

Alexander Mamukelashvili – Medii de double-double pentru Mamu, gruzinul fiind cel mai bun recuperator al turneului (11.3). Excepția o reprezintă întâlnirea cu Spania, dar a fost și atunci aproape de double-double (10 puncte, 9 recuperări)

Retin Obasohan – Belgianul a prins un meci excelent cu Muntenegru (25 de puncte), dar prestația cu Georgia iese de asemenea în evidență, prin cele 6 intercepții. Fundașul este printre liderii Belgiei, alături de Lecomte în double figures, și al patrulea la media de intercepții (2.3 pe meci).

Ce urmează?

Șase echipe s-au calificat deja în fazele eliminatorii (Germania, Slovenia, Franța, Serbia, Grecia și Ucraina), anunțându-se în continuare spectacol și pot apărea surprize oricând. De urmărit vor fi meciurile Lituaniei, pentru a vedea dacă balticii reușesc o calificare in extremis după începutul cu 0-3, dar și duelurile Turcia-Spania (ultima etapă a grupei A), Franța-Slovenia (ultima etapă în grupa B), Italia-Croația (etapa a patra a grupe C), Croația-Ucraina (ultima etapă a grupei C), precum și ultimele meciuri ale Israelului și Serbiei în grupa D.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate