Stiri

Darius Căruțașu a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului U19 din Turcia

Jucătorul în vârstă de 17 ani, Darius Căruțașu, se află sub conducerea fostului jucător din Euroligă, Cenk Akyol. Împreună, cei doi, au cucerit recent campionatul Turciei la nivel de juniori (categoria de vârstă U19), iar Darius a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului. El a avut prestații de excepție, iar premiul individual i-a fost înmânat tocmai de Alperen Şengün, vedeta din NBA a celor de la Rockets.

În acest sezon, el a strâns medii de 17.2 puncte, 7 recuperări și 2.6 pase decisive. În semifinala contra celor de la Bahçeşehir a marcat 30 de puncte și a avut 11 recuperări în 32 de minute petrecute pe parchet. În acel meci, Anadolu Efes, echipa pentru care evoluează Darius, s-a impus 77-68.

În finala disputată contra celor de la Aliaga Petkim, câștigată cu scorul de 65 – 55, Darius a înregistrat 12 puncte, 8 recuperări și 3 pase decisive în 35 de minute jucate.

Mai multe detalii despre cifrele lui și evoluțiile din acest sezon puteți găsi la următorul LINK.

Aceste cifre l-au propulsat spre premiul de MVP al Final Four-ului și a avut ocazia să primească acest premiu tocmai de la Alperen Şengün.

Darius a vorbit în urmă cu două luni despre relația sa cu Akyol. Acestea au fost cuvintele lui despre actualul antrenor(fost jucător cu 83 de apariții în Euroligă și câștigător al medaliei de argint la Campionatul Mondial din 2010), conform site-ului oficial al Euroligii:

„M-a ajutat cu multe lucruri, cum ar fi modul în care să reacționez la situațiile din timpul meciului. Și nu ne antrenează doar pentru meciuri, ci ne învață lucruri utile pentru viață și pentru ceea ce ne așteaptă în cariera noastră de baschetbaliști.”

Tot în acest sezon, și-a demonstrat o parte din potențialul pe termen lung la turneul adidas NextGen EuroLeague de la Belgrad, unde a avut medii de 12,8 puncte, 4,2 recuperări, 2,5 pase decisive, 2,8 intercepții și 1,0 blocaje, turneu la care Anadolu Efes s-a clasat pe poziția a cincea.

*Foto: Basketfaul.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!