Cât costă un bilet la primele meciuri din finala LNBM
11 ore în urmăVictorii pentru SCM Timișoara și CSM Petrolul Ploiești în play-out-ul LNBM
11 ore în urmăRapid București a trecut la pas de CSO Voluntari
12 ore în urmăProgramul finalei LNBM dintre CSM Oradea și U-BT Cluj
15 ore în urmăOKC s-a trezit după înfrângerea din primul meci
16 ore în urmă
Republica Dominicană a pornit cu dreptul la turneul final al Campionatului Mondial de Baschet Masculin și s-a impus cu scorul de 87-81 împotriva reprezentativei similare din Filipine. Atmosfera creată de cei aproape 40 de mii de suporteri ai formației gazdă din Philippines Arena a fost una incendiară, dar elevii lui Che Garcia au avut nervii mai tari și au câștigat ultimul sfert la patru lungimi.
Disputa de vineri după-amiaza a consemnat debutul lui Karl-Anthony Towns alături de naționala Republicii Dominicane la un turneu final și primul meci oficial disputat sub drapel după aproximativ zece ani, când el a jucat într-un turneu de calificare la Jocurile Olimpice.
Baschetbalistul celor de la Minnesota Timberwolves și-a asumat responsabilitățile de lider și a fost principalul marcator al dominicanilor, el bifând de asemenea și un double-double. KAT a terminat cu 26 de puncte și 10 recuperări în mai puțin de 25 de minute.
Pe lângă aceste realizări, jucătorul cu trei prezențe în All-Star Game a avut și cinci mingi pierdute și patru faulturi comise. El a transformat doar cinci dintre cele 16 aruncări din acțiune (4/11 din interior și 1/5 de la distanță), dar a fost aproape perfect de la linia de libere, de unde a tras 15/16 pentru ca la final să aibă un indice al eficienței de +19.
Towns a fost al doilea marcator al partidei, prima poziție în această categorie fiind ocupată de Jordan Clarkson. Vedeta filipinezilor a avut 28 de puncte, 7 recuperări și 7 pase decisive în debutul la Campionatul Mondial, dar a transformat doar 9/24 aruncări din acțiune și a comis și 8 turnover-uri, fiind eliminat în sfertul al patrulea pentru cumul de faulturi.
Duminică, 27 august, Republica Dominicană o va înfrunta pe Italia (ora 11:00), iar Filipine va juca împotriva Angolei (ora 15:00).
*foto: fiba.basketball
FIBA Europe Cup va avea un nou format din următorul sezon
Unde și-a continuat cariera Nathan Mensah, fostul jucător de la U-BT Cluj?
Darius Căruțașu a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului U19 din Turcia
FIBA Europe Cup va avea un nou format din următorul sezon
Emi Cățe a bifat una dintre cele mai bune evoluții din acest an
Unde și-a continuat cariera Nathan Mensah, fostul jucător de la U-BT Cluj?
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!