Un fost antrenor din NBA va ocupa funcția de analist sportiv la ESPN
14 minute în urmăAscensiunea și declinul lui Banvit Bandirma, prin ochii fostului manager general, Turgay Zeytingöz
2 ore în urmăTurcia a pierdut aurul, dar a câștigat la audiențe. Câți oameni au urmărit cele două finale de la EuroBasket
2 ore în urmăSepsi-SIC, spulberată de Galatasaray în calificările pentru Euroligă
18 ore în urmăUn fost All-Star din NBA își continuă cariera în prima ligă din Mongolia
19 ore în urmă
"Suntem fericiți că am ajuns până aici și e o onoare pentru noi că facem parte din echipele prezente la Final Four și în acest an. E greu să vorbești despre lucrurile ce vor stabili câștigătoarea dintre Barcelona și Real Madrid dacă ținem cont că ne cunoaștem extrem de bine. Dacă se va ajunge la un final de joc strâns, sunt sigur că detaliile ca recuperări, repuneri sau eficacitate vor face diferența", a declarat Xavi Pascual, antrenorul celor de la Barcelona
Pivotul catalanilor, croatul Ante Tomic, speră ca Final Four-ul de la Milano să nu semene cu ele două precedente, iar asta ar culmina cu o victorie în fața Realului:
"În primul rând va trebui să îi batem pe cei de la Real Madrid. Este al treilea meu Final Four și sper să nu se terminăm pe locul trei, cum am făcut în primele două. Partida contra Realului va fi una dificilă. Am jucat de câteva ori contra lor și nu am avut rezultate prea bune. Sper să ne apropiem de ei și să contrabalansăm rezultatele din sezonul curent".
În tabăra echipei venită din capitala Spaniei, antrenorul Pablo Laso s-a arătat foarte încântat de performanța reușită de jucătorul său, Sergio Rodriguez, dar și de întregul lot:
"Am încredere în jucătorii mei. Sunt mândru că Sergio e MVP-ul, dar și de restul echipei sunt la fel de mândru. Pentru a atinge o astfel de performanță personală trebuie să muncești foarte mult și să depui extrem de multe sacrificii. Desigur, ai nevoie și de colegi excepționali care te pot ajuta ca să atingi performanța".
Cât despre "El clasico" Spaniei, Pablo Laso s-a arătat a fi în asentimentul conaționalului său de pe banca Barcelonei:
"Când ajungi în postura de a juca un Final Four împotriva celor mai puternice echipe, nu poți schimba foarte multe într-o săptămână. Trebuie să joci baschetul pe care îl ști și să faci pe teren lucrurile care te-au adus aici. Știm că vom juca împotriva unei rivale ca Barcelona și va fi o partidă dificilă. Trebuie să reușim să controlăm partida și să fim atenți asupra detalilor care te pot face să câștigi".
Sergio Rodriguez, principala armă a madridiștilor, a fost într-o disponibilitate foarte bună după ce a fost desemnat MVP-ul Euroligii, arătându-se totodată foarte încrezător în șansele echipei la care evoluează:
"Suntem în aceeași formație de foarte mult timp. Ne cunoaștem foarte bine, iar antrenorul nostru ne-a pregătit să fim pregătiți în orice moment. Fiecare meci contează, dar în același timp fiecare meci e ca o altă lume. Am urmărit și jocul de săptămâna trecută și am văzut ceea ce am făcut bine și ce am făcut greșit. Sunt foarte fericit de experiența pe care am avut-o în NBA. Am ajuns acolo când am avut 20 de ani, iar dacă nu aș fi avut acea experiență probabil că acum nu aș fi în situația de față. Sunt foarte fericit cu grupul pe care îl am aici. Fiecare dintre colegii mei ar fi putut obține performanțe individuale. Vreau să le mulțumesc atât lor cât și antrenorilor și echipei pentru că m-au susținut în toți acești ani să cresc în joc și să o fac cât mai bine".
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Luca Illeș continuă în Serbia, după ce a semnat cu o echipă de prima divizi...
Lupta pentru trofeul de la EuroBasket 2025 se dă între Turcia și Germania
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!