Denis Bădălău, titular la primul meci pentru Rutgers în NCAA. VIDEO
16 ore în urmăSepsi-SIC a obținut prima victorie în actualul sezon din cupele europene
16 ore în urmăReacțiile lui Zvezdan Mitrovic și Aleksej Nikolic după succesul din BTarena cu U-BT Cluj
18 ore în urmăMihai Silvășan: „Următoarele meciuri cu siguranță cu acest lot le vom aborda”
19 ore în urmăKris Richard a devenit al treilea cel mai prolific marcator din istoria FIBA Europe Cup. VIDEO
20 ore în urmă
După doar un sezon petrecut la Trento, în prima ligă a Italiei, Denis Bădălău își ia rămas bun de la Europa și va evolua, începând din sezonul viitor, pentru Rutgers Basketball în NCAA.
Bădălău a împlinit în luna ianuarie 19 ani și este, probabil, cel mai de perspectivă baschetbalist pe care România îl are la momentul de față. El evoluează pe pozițiile 3-4 și a jucat în ultimele patru sezoane ale carierei în Italia, iar acum merge în NCAA pentru a-și îndeplini visul cel mare, acela de a ajunge în NBA.
„Da, visul meu rămâne să ajung în NBA. Este un obiectiv pentru care muncesc din greu în fiecare zi și sunt dispus să fac tot ce este necesar pentru a ajunge acolo. Știu că trebuie să continui să mă dezvolt, să îmbunătățesc fiecare aspect al jocului meu și să am un impact constant în echipa mea.
Când voi considera că sunt pregătit și că am făcut progrese semnificative, probabil voi lua decizia de a mă înscrie la draft. Momentul potrivit va veni atunci când voi simți că am ajuns la un nivel înalt de performanță, capabil să concurez în liga respectivă”, declara Bădălău în luna martie, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru site-ul nostru.
Sezonul 2024/25 a fost primul la nivel de seniori pentru tânărul român, care a reușit să câștige și un trofeu alături de Trento – Cupa Italiei. De asemenea, Bădălău a debutat și la echipa națională de seniori a României în luna februarie a acestui an, într-o victorie cu Norvegia, scor 85-71, reușind o prestație excelentă: 12 puncte și 5 recuperări în doar 17 minute.
Baschetbalistul a adunat în total 13 meciuri în maioul lui Trento, în două competiții diferite – campionatul Italiei și BKT EuroCup. În cele 7 apariții din campionat, a înregistrat medii de 1,9 puncte și 1,9 recuperări în 7,6 minute petrecute pe parchet.
Bădălău a avut evoluții ceva mai bune în EuroCup, unde, în 6 prezențe, a avut o linie statistică de 3,8 puncte, 1,0 recuperări și 0,7 pase decisive în puțin peste 11 minute jucate pe meci. La capitolul procentaje, a excelat de la linia de fault (100%)și a avut 50% la aruncările din interior, respectiv 38,5% la cele de la distanță.
El a evoluat în CN U15 pentru Laguna Sharks București, după care, în 2021, a făcut pasul peste hotare și a semnat cu Basket Todi. La un an distanță, s-a transferat la academia de juniori a lui Olimpia Milano, unde și-a petrecut următoarele două sezoane ale carierei. În 2024, a considerat că este momentul pentru a face pasul către seniori și s-a alăturat echipei Trento, iar acum urmează să joace pentru Rutgers Basketball în NCAA.
Rutgers Basketball are o istorie de peste 119 ani și evoluează în conferința Big Ten. Cunoscută și sub numele de „Scarlet Knights”, echipa a ajuns o singură dată în Final Four-ul NCAA, în 1976. De-a lungul anilor, Rutgers a produs numeroși jucători care au ajuns în NBA, printre care se numără Roy Hinson, John Battle și James Bailey.
*Foto:instagram/Denis Bădălău
Cedevita Olimpija Ljubljana o învinge pentru a treia oară la rând pe U-BT C...
Victorie la limită pentru CSM Oradea împotriva lui AEK Larnaca
Mihai Silvășan: „Următoarele meciuri cu siguranță cu acest lot le vom abord...
Cedevita Olimpija Ljubljana o învinge pentru a treia oară la rând pe U-BT C...
Victorie la limită pentru CSM Oradea împotriva lui AEK Larnaca
Succes clar pentru U-BT la primul meci acasă în Liga Adriatică
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!