Dinamo și CSU Sibiu au închis sezonul cu victorii în deplasare
2 zile în urmăCristian Achim, după calificarea în finală: „Sunt foarte bucuros pentru victorie și calificare”
3 zile în urmăSayeed Pridgett, eroul Oradiei: „Mi-am asumat aruncarea și sunt foarte bucuros că am marcat”
3 zile în urmăS-au stabilit locurile 5-8: Cine prinde cupele europene și cine rămâne pe dinafară?
4 zile în urmăSCM Timișoara închide seria cu CSM Târgu Mureș în minimum de meciuri
4 zile în urmăDragoș Diculescu a avut parte de un sezon remarcabil pe plan individual în campionatul ligii a treia din Germania. Baschetbalistul român a fost desemnat cel mai bun jucător al anului în ProB, după ce a fost votat de toți antrenorii și căpitanii echipelor din campionat.
Diculescu s-a transferat în vara trecută la BG Leitershofen/Stadtbergen și a devenit un om de bază în parcursul reușit al echipei. Formația a dominat conferința de Sud a ligii a treia și a încheiat sezonul regulat pe primul loc, cu un bilanț de 20 de victorii și 6 înfrângeri.
Probabil cea mai așteptată parte a sezonului pentru el și colegii săi a fost play-off-ul, unde obiectivul principal era promovarea în liga secundă. Totuși, Leitershofen nu a reușit să confirme așteptările și a fost eliminată încă din optimi, pierzând cu 2-0 la general în fața celor de la ETB Miners (95-86, 78-68).
Baschetbalistul de bază al naționalei României a evoluat în 28 de partide în actualul sezon al campionatului din Germania, oferind evoluții spectaculoase. Dragoș a avut o medie de 30.6 minute pe meci și s-a remarcat cu 18.8 puncte, 5.8 recuperări și 4.5 pase decisive.
De asemenea, Diculescu a avut și procentaje solide: aproximativ 63% din interiorul arcului, 35% de la linia de trei puncte și 74% de la linia de fault, pentru o medie de eficiență de 18.4.
De-a lungul carierei sale, Dragoș Diculescu a evoluat în nu mai puțin de patru țări diferite, îmbrăcând tricourile echipelor CSA Steaua București (ROU), SCM Timișoara (ROU), SCM U Craiova (ROU), Landstede Zwolle (NED), Lanstede Hammers (ISL), CSM Constanța (ROU) și BG Leitershofen/Stadtbergen (GER).
*Foto: Facebook/BG Leitershofen/Stadtbergen
5 comentarii la aceasta stire:
Bravo Dragoș
cu 2 săptămâni în urmă (14.05.2025) RaspundeUn jucător f.ambițios și cu o valoare dovedită, care și-a luat cariera în piept, a renunțat la avantajele de acasă, ca să îsi atingă visul ! Este extrem de greu să te impui afară, din postura de jucător român, astăzi. Trebuie să fii aproape genial, dpdv sportiv. Până când nationala nu va face niște rezultate notabile, asta va fi realitatea.
Este extrem de greu să te impui afară, din postura de jucător român, astăzi. Trebuie să fii aproape genial, dpdv sportiv
cu 2 săptămâni în urmă (14.05.2025) Raspundeemi cate e genial? si joaca in liga ACB nu a 3 a germana.
Nu zic ca nu e de apreciat curajul lui Diculescu, dar e departe de a fi jucator valoros, chiar si pentru biata nationala a Romaniei.
Cățe
cu 2 săptămâni în urmă (14.05.2025) RaspundeEu zic că este fenomenal, un pivot undersized care să fie competitiv in ACB, cred că e printre f puținii, de acest fel.
Desigur, expresia ,,aproape genial,, poate fi discutată, însă am vrut să exprim diferența și dificultatea extremă, pt un jucător român, de a face acest pas. Pentru că mai sunt jucători români [dintre cei mai buni pe care îi avem azi], care visează să joace afară !
o intrebare sincera
cu 2 săptămâni în urmă (14.05.2025) RaspundeSunt curios care 'strategie' de crestere dpdv baschetbalistic vi se pare mai buna pentru un jucator roman care nu se antreneaza la academiile echipelor bune din strainatate (ex: Emi, Badalau, Luca Illes, altii?)
Gasesc cam 2 optiuni pe care o sa le exemplific prin 2 jucatori din aceiasi generatie care ambii au avut perioade in care au profitat si de regula de under.
1. Diculescu: un jucator mai degraba muncitor decat decat extrem de talentat care a decis sa mearga in strainatate in ligi slabe (nu ca a noastra e enorm de stralucita) pentru a incerca sa se impuna si acolo dupa ce a facut asta la ce echipe a jucat in Romania.
2. Maciuca: un jucator de acelasi nivel cu Diculescu (deschis si la alte opinii), dar care joaca la U si se antreneaza cu jucatori mult mai valorosi de la care presupunem ca are ce invata (sper eu). Nu prinde minute in Eurocup, dar in campionat e folosit destul de mult si are prestatii bunicele. - contra exemplu la aceasta abordare e Kuti care a stat la U, dar a fost un regres pt el ca nu a stiut sa-si ia zborul cand a trebuit
Parerea mea
cu 2 săptămâni în urmă (15.05.2025) RaspundeBenjamin, este că D.D. este f talentat, ca are o mână deosebită [mai bună ca a lui M.M, că i-ai pus in comparație]. Desigur, are și Mișu akte caltăți, in care il depășește pe Dragoș. Eu cred că pt a te dezvolta ca jucător, cel mai important lucru este să ai minute de joc, cât mai multe, minim 25, ca să fie clar. In plus minutele nu sunț îndeajus, sunt necesare dar nu suficiente, trebuie să ai și un rol, chiar dacă nu ești primadona echipei. Adică degeaba joci 30 minute, daca faci doar apărare si pe atac stai în colțul terenului și primești să arunci de 3..4 ori pe meci.
Deci fiecare jucător ar trebui să incerce să își găsească un loc la o echipa, care sa fie potrivit calitătilor lui,
D.D. joacă afară, in liga a III.a, insă acolo e primadină, e străin. M.M. joacă acasă ca autohton, asta te duce automat in planul al treilea sau al patrulea., in cele mai fericite cazuri.
Conteaza desigur si salariul, care se căștigă mai ușor ca sutohton, așa-i in toată lumea.
Peste tot sunt reguli care protejează autohtonii !
Eu asa văd lucrurile, nu știu dacă sunt aproape sau nu de adevăŕ, că nu sunt implicat direct in fenomen, sunt doar pasionat, să zicem.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!