Śląsk Wrocław, victorie importantă în campionatul Poloniei înaintea meciului cu U-BT Cluj
4 ore în urmăBC Dubai a ajuns la 10 victorii din tot atâtea posibile în Liga Adriatică
4 ore în urmăMaccabi Tel Aviv ajunge la cinci victorii la rând în Euroligă, după ce conducerea a negat demiterea antrenorului
11 ore în urmăMihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
12 ore în urmăNebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
12 ore în urmă
UT Martin Skyhawks este una dintre revelațiile noului sezon din NCAA Basketball. Deși face parte din Ohio Valley Conference, din a doua divizie a ligii universitare nord-americane, formația din Tennessee a surprins în meciurile cu echipele poziționate mai bine.
Skyhawks au deschis sezonul cu un succes pe terenul echipei care reprezintă UNLV (University of Nevada, Las Vegas). Rebels porneau ca mari favoriți în acest meci, fiind una dintre cele mai galonate echipe din istoria competiției, dar au cedat pe teren propriu cu 81-86.
Pentru UT Martin a urmat o misiune facilă, cu Kentucky Christian. Jocul a fost câștigat fără probleme, cu 97-42, după o repriză secundă dominată autoritar și tranșată în cele din urmă cu 53-13.
Gruparea din Tennessee nu s-a oprit aici și a produs un nou șoc, reușind o nouă victorie importantă în deplasare, scor 78-67 în meciul cu Bradley University Braves. Greul în acest meci a fost dus de internaționalii Matas Deniusas, Andrija Bukumirovic și Dragoș Lungu.
În al patrulea meci al stagiunii, UT Martin a fost aproape de un nou succes de răsunet. Adversară le-a fost Florida State, echipa pentru care Christian Nițu a evoluat în stagiunea anterioară.
Skyhawks au fost din nou cotați cu a doua șansă, însă au reușit să își țină în șah adversarii în prima parte a jocului, încheiată cu 43-40 pentru gazde. Seminoles s-au desprins rapid după revenirea de la cabine și le-au administrat oaspeților primul eșec stagional, coborându-i la un bilanț de 3-1.
Dragoș Lungu este unul dintre liderii de la UT Martin Skyhawks în noua stagiune. În meciul cu Florida State, el a fost la un pas de double-double, cu 10 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive. Jucătorul român a fost în double-digits în toate cele patru meciuri de până acum.
Mediile sale în actuala stagiune sunt de 15.3 puncte, 6.3 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție, cu procentaje de 60% din acțiune și 33% din spatele arcului de cerc.
Totuși, Lungu nu este singurul român care ia parte la parcursul de excepție al celor de la Skyhawks. Luca Colceag vine de pe bancă pentru UT Martin, iar în cele patru apariții de până acum are medii de 5.8 puncte și 1.8 recuperări, precum și un procentaj de 36% de la distanță.
Pentru UT Martin Skyhawks urmează patru zile de pauză, înainte de duelul cu echipa Universității Prairie View A&M din Texas.
*foto: Instagram/@romania.basketball
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
Victorie facilă și revanșă pentru U-BT Cluj-Napoca în fața lui KK Split
Darius Miron: „A fost un meci pe care l-am tratat cu mare seriozitate. Am a...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
1 comentariu la aceasta stire:
O mențiune aici...
cu 1 lună în urmă (20.11.2025) RaspundeOhio Valley Conference nu face parte din a doua divizie a ligii universitare nord-americane (mă gândesc că vă referiți la NCAA II). Într-adevăr, nu este o conferință high-major ca Big Ten unde joacă Bădălău, dar totuși este o conferință din NCAA I (prima divizie). Iar câștigătoarea joacă de asemenea în March Madness.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!