Śląsk Wrocław, victorie importantă în campionatul Poloniei înaintea meciului cu U-BT Cluj
10 ore în urmăBC Dubai a ajuns la 10 victorii din tot atâtea posibile în Liga Adriatică
10 ore în urmăMaccabi Tel Aviv ajunge la cinci victorii la rând în Euroligă, după ce conducerea a negat demiterea antrenorului
18 ore în urmăMihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
18 ore în urmăNebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
19 ore în urmă
BAXI Manresa a reușit să oprească seria negativă de trei eșecuri consecutive în toate competițiile și a defilat în campionatul Spaniei în fața ultimei clasate. Formația pregătită de Diego Ocampo a profitat de vulnerabilitatea lui Basquet Coruna și a câștigat pe propriul teren în etapa a 22-a din LIGA ACB cu scorul de 104-89.
Primul sfert al întâlnirii a pus față în față două echipe care s-au anulat reciproc și au menținut echilibrul, însă Manresa a turat motoarele pe final și s-a instalat la conducere. După primele 10 minute, tabela indica 28-22. Gazdele au defilat în actul secund și aveau un avantaj de +18 după 15 minute jucate. Coruna a mai diminuat din diferență până la pauza mare, unde s-a intrat cu 57-44.
La revenirea de la vestiare, Manresa a continuat să dețină controlul asupra jocului și nu a avut nicio problemă în a-și asigura victoria încă dinaintea ultimului act, 85-65. Oaspeții au profitat de modificările realizate de antrenorul adversar, care a oferit minute jucătorilor tineri și au redus puțin din diferență, meciul terminându-se cu 104-89.
Emi Cățe a fost al doilea cel mai eficient baschetbalist al echipei câștigătoare și a reușit una dintre cele mai bune prestații în maioul lui Baxi Manresa, în campionatul Spaniei. Pivotul român a fost la un pas de a încheia în double-double și a adunat 11 puncte, 9 recuperări și 2 pase decisive în aproximativ 24 de minute.
Românul a avut o evoluție extrem de bună, reușind să transforme 5 din 7 aruncări din interiorul arcului de cerc și a înscris o singură liberă din cele două de care a beneficiat. El a încheiat cu o eficiență de +22, iar cu el pe teren, Manresa a fost la +24.
Cameron Hunt a fost MVP-ul confruntării, cu 24 de puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive, urmat de Derrick Alston, care a contribuit cu 21 de puncte și 4 recuperări. De partea cealaltă, pentru Coruna, Thomas Heurtel s-a remarcat cu 19 puncte, 5 recuperări și 6 pase decisive, iar Brandon Taylor a înscris 13 puncte, 3 recuperări și 5 asisturi.
Prin această victorie, BAXI Manresa face un salt în campionatul Spaniei până pe locul al cincilea și ajunge la un bilanț de 13-9, în timp ce Basquet Coruna rămâne pe ultima poziție, cu un record de 5-17.
În următoarea etapă din campionat, Manresa are programat un derby pe 15 martie, sâmbătă, în deplasare la Gran Canaria, însă înainte va încerca să își ia revanșa cu Petkim Sport, marți, 11 martie, în BCL, meci ce se va disputa în Turcia.
*Foto: Facebook/BAXI Manresa
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
Victorie facilă și revanșă pentru U-BT Cluj-Napoca în fața lui KK Split
Darius Miron: „A fost un meci pe care l-am tratat cu mare seriozitate. Am a...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!