Cedevita Olimpija a înregistrat a treia înfrângere din ultimele patru meciuri, înaintea duelului cu U-BT Cluj
8 ore în urmăCâți spectatori au fost prezenți la meciul dintre U-BT Cluj și Dubai Basketball
9 ore în urmăJurica Golemac: „Cluj are un ritm foarte ridicat și mulți baschetbaliști foarte buni în atac”
9 ore în urmăDzanan Musa a revenit în acțiune la Cluj-Napoca, după trei luni de absență
12 ore în urmăSCM Timișoara, expertă a meciurilor de pe teren propriu
13 ore în urmă
Demir Insaat a pierdut duelul cu Egis Kormend, scor 73-71 și a încasat a doua înfrângere în Grupa J după primele 4 runde.
Deși au intrat în joc mai greu, cei de la Demir Insaat au avut puterea să revină și chiar să termine primul sfert în avantaj. Actul doi le-a aparținut în totalitate gazdelor, care au reușit să se distanțeze considerabil, având un avantaj de 12 puncte. La revenirea de la vestiar, meciul a devenit echilibrat și s-a jucat de la egal la egal până la ultimul fluier, când însă tabela arăta un avantaj de 2 puncte pentru Egis Körmend, scor final 73-71.
Omul meciului pentru gazde a fost K. Dillard, cu 18 puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive, iar de partea cealaltă, E. Walker a fost liderul turcilor, cu 26 de puncte, o recuperare și 3 pase decisive, toate pentru o cotă a eficienței de +17.
Vlad Moldoveanu a jucat 22 de minute, timp în care a reușit 3 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă, toate pentru un indice al eficienței de +8.
În următoarea etapă din FIBA EuropeCup, Demir Insaat va primi vizita celor de la Alba Fehervar, în speranța unei revanșe față de partida tur, când au pierdut la 2 puncte.
*foto: fiba.com
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Mihai Silvășan, după înfrângerea cu Dubai: „Cred că am fost aproape în cea...
U-BT Cluj-Napoca, aleasă de managerii generali din EuroCup drept cea mai sp...
CSM Oradea trece de Cedevita Zagreb pentru prima victorie în Top 16 din Eur...
Victorie fără emoții pentru Dubai Basketball în fața lui U-BT Cluj
Mihai Silvășan: „Este cea mai bună echipă care a venit să joace într-un mec...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!