O partidă din NBA a fost amânată după ce un agent ICE a împușcat un bărbat în timpul protestelor
8 ore în urmăClasamentul în Euroligă s-a divizat
14 ore în urmăBogic Vujosevic, al 2-lea jucător care marchează minim 40 de puncte într-un meci din actualul sezon al LNBM
17 ore în urmăOlympiakos semnează un fost campion din NBA în 2014
1 zi în urmăCorona Brașov încheie o serie de două înfrângeri consecutive după victoria de la Galați
1 zi în urmă
BC Kalev, formaţia la care evoluează şi internaţionalul român Vlad Moldoveanu, a câştigat şi meciul 2 al seriei cu Rapla din cadrul sferturile de finală ale play-off-ului din Estonia, scor 83-63. Astfel, Kalev este la un pas de accederea în careul de aşi. Meciul 3 al seriei se joacă astăzi, 22 aprilie, echipei lui Moldoveanu.
Baschetbalistul român a jucat 16 minute în cea de-a doua confruntare cu Rapla, timp în care şi-a trecut în cont 7 puncte, 2 recuperări şi o minge pierdută, totul pentru un indice la eficienţă de 2 unităţi. Cele 7 puncte marcate de Vlad au venit pe mâna a 2 aruncări reuşite de la mare distanţă, respectiv o liberă.
Reamintim faptul că în primul meci dintre Kalev şi Rapla, Vlad Moldoveanu a fost cel mai bun jucător de pe parchet, terminând partida cu 20 de puncte, 13 recuperări şi 32 în dreptul eficienţei, reuşind astfel cea mai bună prestaţie stagională în Estonia.
*Foto: Facebook BC Kalev
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!