Sepsi-SIC, spulberată de Galatasaray în calificările pentru Euroligă
15 ore în urmăUn fost All-Star din NBA își continuă cariera în prima ligă din Mongolia
16 ore în urmăAlex Mumbru a fost din nou internat în spital după câștigarea Campionatului European
19 ore în urmăRevelația sezonului din WNBA, forțată să joace în play-off în altă arenă din cauza Laver Cup
22 ore în urmăCSM CSU Oradea, pe urmele lui U-BT Cluj
22 ore în urmăOlimpia Milano nu traversează o perioadă bună în competițiile în care este angrenată. Campioana Italiei are un parcurs sub așteptări în Lega Basket Serie A, iar în Euroligă se află în zona inferioară a clasamentului.
Alb-roșii au cedat în ultimele trei jocuri oficiale, cel mai recent pas greșit fiind în competiția internă. Olimpia Milano a pierdut duminică (03.12) pe terenul lui Dinamo Sassari, iar în urma partidei încheiate cu 83-89 au continuat discuțiile din presa internațională cu privire la schimbarea antrenorului Ettore Messina.
Clubul din Milano a răspuns însă cu poziția președintelui Leo Dell’Orco, acesta transmițând că înțelegerea dintre Messina și deținătoarea titlului din Italia a fost prelungită până pe 30 iunie 2026.
Totuși, site-ul BasketNews notează faptul că această înțelegere s-a produs mai devreme, doar nu a fost anunțată la acel moment. Jurnalistul Orazio Cauchi a oferit, în urmă cu aproape o lună, unele detalii despre motivele pentru care presiunea venită din social media nu reprezintă o problemă pentru Ettore Messina.
Tehnicianul în vârstă de 64 de ani o pregătește din 2019 pe Olimpia Milano, alături de care a câștigat ultimele două ediții din Lega Basket Serie A și în 2021 a condus echipa până în Final Four-ul Euroligii.
Sezonul în curs o găsește pe Olimpia Milano la 5-5 bilanț în campionat, fiind într-o egalitate în patru și pe ultimul loc care duce în playoff. Deținătorii titlului din Italia au piedut trei din ultimele patru meciuri interne, rezultatele fiind în fața unor echipe care s-au aflat într-o poziție mai modestă în clasament.
În ceea ce privește Euroliga, gruparea din Milano are 4-7 înaintea rundei duble din această săptămână. Jucătorii pregătiți de Ettore Messina vor juca în această seară (05.12) pe terenul lui Bayern Munchen (ora 21.30), iar joi vor evolua din nou în deplasare, împotriva lui Partizan Belgrad (ora 21.30).
*foto: NBAPassion
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Luca Illeș continuă în Serbia, după ce a semnat cu o echipă de prima divizi...
Lupta pentru trofeul de la EuroBasket 2025 se dă între Turcia și Germania
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
1 comentariu la aceasta stire:
Fossila
cu 1 an în urmă (10.12.2023) RaspundeInca are zile in Milano
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!