Transfer de la Steaua Roșie Belgrad pentru Rapid București
13 ore în urmăCât va costa un bilet la Final Eight-ul Cupei României
16 ore în urmăRicky Rubio și Adam Hanga conduc Joventut Badalona spre topul Basketball Champions League
16 ore în urmăMihai Silvășan: ,,Avem nevoie de această victorie. Mergem încrezători”
18 ore în urmăBAXI Manresa, penultimul oponent din deplasare pentru U-BT Cluj în sezonul regulat din EuroCup
18 ore în urmă 
Pops Mensah Bonsu, pivotul britanic cu origini africane, a anunțat că nu va lua startul la turneul final al Campionatului European din Slovenia. Sportivul în vârstă de 30 ani a anunțat acest lucru prin intermediul unei rețele de socializare.
Înalt de 2.06 metri, pivotul a precizat următoarele prin intermediul postării amintite:
'Mă doare sufletul că nu voi juca la EuroBasket 2013, însă am motivele mele. Credeți-mă!'
Prezent la Jocurile Olimpice de la Londra, Pops a avut medii de 11.5 puncte și 7.2 recuperări. El a ratat mare parte a sezonului 2012/13 din cauza unei accidentări la picior. El a jucat pentru o scurtă perioadă la Cajasol Sevilla pentru ca apoi să treacă la Olimpia Milano, unde a încheiat sezonul precedent.
Inițial, Mensah Bonsu a primit permisiunea antrenorului echipei Marii Britanii de a se alătura lotului cu întârziere, fiind implicat în niște proiecte în Ghana, țara sa de origine. El ar fi trebuit să se alăture lotului la începutul săptămânii următoare în condițiile în care restul lotului s-a întrunit la Londra pe 2 august.
În aceste condiții, Marea Britanie rămâne fără trei piese de bază. Luol Deng și Joel Freeland au anunțat din timp că nu vor juca la turneul din Slovenia.
În faza preliminară de la Eurobasket 2013, Marea Britanie face parte din Grupa A, unde va întâlni Israel, Germania, Ucraina, Belgia și Franța.
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Clasamentul în Euroligă s-a divizat
Paris Basketball a obținut cea mai categorică victorie din istoria campiona...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Mihai Silvășan: ,,Avem nevoie de această victorie. Mergem încrezători”
Vești bune pentru fanii lui Panathinaikos Atena
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!