Stiri

EuroBasket 2013. Muntenegru se impune, la Belgrad Arena, în fața Serbiei susținută de peste 18.000 oameni!

Adrian Micinic

Adrian Micinic
19.08.2012

Muntenegru a câștigat confruntarea șoc din cadrul Grupei A, disputată la Belgrad, împotriva Serbiei, contând pentru campania de calificare la EuroBasket 2013. Rezultatul final al partidei de la Belgrad Arena a fost de 73-71.

Nikola Ivanovic a executat Serbia cu o aruncare de trei puncte transformată la expirarea timpului de joc pentru a aduce un succes nesperat echipei naționale a Muntenegrului.

La Jumătatea sfertului decisiv Milos Teodosic a transformat o aruncare de trei punce care a dus scorul la 67-54 în favoarea Serbiei. De aici și până la finalul jocului amfitrionii nu au mai marcat niciun coș din acțiune! În plus, s-a consemnat un parțial de 19-4 în favoarea echipei oaspete în prezențe a peste 18.000 spectatori!

Sârbii s-au desprins la opt puncte pe tabela de marcaj în primul act, însă Muntenegru a anulat această diferență până la epuizarea timpului de joc din actul al doile. Astfel, la jumătatea meciului scorul era 35-35. Actul al treilea a fost echilibrat, la intrarea în secvența decisivă scorul fiind de 55-52.

Suad Sehovic a avut 17 puncte și 10 recuperări, iar Bojan Dubljevic și Aleksa Popovic au avut câte 11 puncte fiecare pentru Muntenegru. Milos Teodosic a avut 21 puncte (7/7 la două puncte), 5 pase decisive și 4 posesii pierdute, iar Milan Macvan a adăugat 17 puncte pentru învinși.

De notat că de la Muntenegru absentează în actuala campanie de calificare Nikola Pekovic. De asemenea, absentează și americanul naturalizat Omar Cook. În schimb, Serbia a jucat fără pivotul Nenad Krstic, dar a revenit în echipă Zoran Erceg care însă a bifat doar 12 minute de joc, semn că nu este refăcut complet.

Muntenegru trece și de cel de-al doiela test dificil după succesul din runda inaugurală asupra Israelului. În schimb, Serbia are 1-1 la general.

Astfel se încheie o sâmbătă neagră pentru baschetul din Serbia. Plavii au pierdut în condiții similare semifinala de Campionat European U18 masculin de la Vilnius, pe mâna Lituaniei.

Foto: fibaeurope.com 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!