CSM Târgu Mureș câștigă cu greu în fața lui CSM Târgu Jiu, în prologul etapei a 9-a
16 ore în urmăCSU Sibiu s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale Cupei României
16 ore în urmăProgramul și transmisiunile etapei a noua din Liga Națională de Baschet Masculin
17 ore în urmăPetkim Spor nu a avut milă de AEK Larnaca și s-a impus la peste 40 de puncte diferență
17 ore în urmăMihai Silvășan: „Sunt extrem de fericit și mândru de această victorie. Și-au făcut treaba la cel mai înalt nivel”
20 ore în urmă
Serbia a obținut a 3-a victorie în tot atâtea zile. Formația pregătită de către Dusan Ivkovic, după ce a câștigat turneul organizat la Belgrad, a revenit în Kombank Arena pentru un joc de pregătire în compania Rusiei. Partida, desfășurată luni (12.08), s-a încheiat cu scorul de 84-79.
Partida s-a desfășurat sub semnul echilibrului. Gazdele s-au detașat la șase puncte în primul act, scor 20-14, pentru ca după 20 minute de joc tabela de marcaj să indice un avantaj de șapte lungimi pentru gazde: 42-35. Actul al 3-lea a fost bogat în reușite de ambele părți, consemnându-se câte 27 puncte în contul ambelor protagoniste. Meciul s-a încheiat cu scorul de 84-79, în condițiile unui joc defensiv agresiv de ambele părți, consemnat în secvența decisivă.
Bogdan Bogdanovic a avut 17 puncte, Danilo Andjusic a adăugat 16 puncte, Nemanja Bjelica a contribuit cu 14 puncte, iar Rasko Katic a terminat cu 13 pentru învingători. În replică, Andrey Vorontsevich a bifat 18 puncte, iar Evgeny Voronoc și Sergey Karasev au bifat câte 10. Alexey Shved a absentat la ruși.
Statistica completă a acestui meci poate fi consultată AICI.
Lituania a învins Suedia cu scorul de 97-69, într-un meci de pregătire desfășurat la Panevezys.
Jocul a început cu reușite de ambele părți, defensivele fiind datoare. La capătul primului sfert scorul era de 28-26. a urmat un parțial de 34-11 pentru gazde, care nu au mai privit în urmă și s-au impus la o diferență de 28 puncte.
Linas Kleiza a avut 18 puncte, iar Jonas Valanciunas a strâns 14 puncte și 8 recuperări pentru Lituania. În replică, Kenny Grant, fostul fundaș al lui Gaz Metan Mediaș, a avut 13 puncte pentru Suedia.
Marți (13.08), sunt programate două jocuri. La Celje (Slovenia) se întâlnesc Georgia și Bosnia-Herțegovina. Cele două se vor duela și miercuri (14.08), însă la Jesenice. În schimb, la Castellon de la Plana are loc primul meci de verificare pentru echipa națională a Spaniei în actuala formulă și cu noul antrenor principal. Campioana Europei primește vizita Poloniei.
U-BT Cluj-Napoca o învinge clar pe Borac Cacak
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Mihai Silvășan: „O echipă competitivă, care va veni aici să-și vândă scump...
U-BT Cluj-Napoca o învinge clar pe Borac Cacak
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Saulius Kulvietis, la cea mai bună prestație în echipamentul lui U-BT
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!