Evoluție excelentă pentru Emi Cățe în primul meci oficial de la revenirea la UCAM Murcia
9 ore în urmăPatrick Richard este MVP-ul SuperCupei României
10 ore în urmăGest superb al lui Kostas Papanikolaou, după un accident rutier la finalul amicalului cu Olimpia Milano
11 ore în urmăLuka Doncic nu exclude posibilitatea retragerii în tricoul lui Real Madrid
11 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca pune mâna pe Supercupa României
12 ore în urmăSâmbătă, 24 iunie, în Arena Stozice din Ljubljana, Slovenia, s-au disputat semifinalele Campionatului European de Baschet Feminin: Spania vs. Ungaria și Belgia vs. Franța. De asemenea, s-au desfășurat și câteva meciuri de clasificare.
În prima semifinală, aventura frumoasă a maghiarelor la acest turneu s-a încheiat, acestea dând de un adversar foarte puternic. Ibericele, vrând să răzbune ce s-a întâmplat acum doi ani la EuroBasket 2021, când au fost eliminate în sferturile de finală, au dovedit foarte multă concentrare.
După primul sfert, scorul era 18-14 și, până la pauză, diferența de pe tabelă a crescut la zece puncte: 38-28. Cu toate acestea, elevele lui Norbert Szekely au continuat să pună probleme și și-au adjudecat penultimul act la șase puncte, reușind să se apropie la două posesii de adversare: 50-46.
În ultimele zece minute, Spania a preluat din nou inițiativa și s-a impus cu 69 la 60, calificându-se în finala Campionatului European.
Cele mai bune jucătoare din lotul lui Miguel Mendez au fost Alba Torrens (27 de puncte, 4 pase decisive, 3 recuperări), Maite Cazorla (16 puncte, 6 pase decisive, 3 intercepții, 2 recuperări) și Paula Ginzo (10 puncte, 3 recuperări).
De partea cealaltă, s-au remarcat Agnes Studer (13 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive, 3 intercepții) și Cyesha Goree (12 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive).
În cea de-a doua semifinală, belgiencele au început în forță duelul cu franțuzoaicele și și-au adjudecat actul inaugural cu 18 la 8. Sfertul al doilea a fost mult mai echilibrat și mai spectaculos, cele două tabere marcând 48 de puncte. Drept urmare, la pauză, scorul era 44-30 pentru Belgia.
După revenirea de la vestiare, Franța a început să recupereze din deficit și să le dea emoții fanilor belgieni. Totuși, Emma Meesseman a continuat să evolueze excelent, iar Belgia s-a impus cu 67 la 63, calificându-se pentru prima oară în istorie în finala EuroBasket Women.
Meesseman a adunat 24 de puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive, 4 intercepții și 3 capace, pentru un indice al eficienței de +28. Din lotul lui Rachid Meziane s-au mai remarcat Julie Vanloo (18 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive) și Julie Allemand (10 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive).
De partea cealaltă, liderele Franței au fost Sandrine Gruda (17 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive) și Alexia Chartereau (13 puncte).
Așadar, în lupta pentru aur se vor întâlni Spania și Belgia. Meciul va avea loc deseară, la ora 21:00. Înainte, începând cu ora 18:00, Ungaria și Franța se vor duela pentru medaliile de bronz.
Tot sâmbătă, 24 iunie, s-au mai consemnat următoarele rezultate:
Așadar, astăzi, 25 iunie, la ora 15:15, Germania și Serbia se confruntă pentru un loc la Jocurile Olimpice din Paris.
*foto: fiba.basketball
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
Reacția lui Cristian Achim după eliminarea Oradiei din preliminariile BCL
Antwerp Giants, primul obstacol pentru CSM Oradea în drumul spre grupele Ch...
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
Reacția lui Cristian Achim după eliminarea Oradiei din preliminariile BCL
Pentru al optulea sezon consecutiv, CSM Oradea va evolua în grupele FIBA Eu...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!