Corona Brașov se impune la exact o lună de la ultimul succes în toate competițiile
1 oră în urmăCSM Oradea își continuă parcursul perfect din campionatul României
2 ore în urmăCSU Sibiu o învinge din nou pe CSM Galați, pentru a doua oară în trei zile
3 ore în urmăCornelius Hudson a semnat cu Porto, la mai puțin de o lună după despărțirea de Vâlcea
8 ore în urmăDenis Bădălău, capac à la LeBron James în al treilea start în NCAA. VIDEO
9 ore în urmă![]() |
| Willie Kemp, foto: Călin Bisziok |
Baschetbaliștii lui Gaz Metan Mediaș, Willie Kemp și Giorgos Tsiaras, au fost principalii realizatori ai ardelenilor în meciul câștigat pe terenul lui BC Kiev, 83-74.
Kemp a fost principalul marcator al Gazului, cu 18 puncte. Acesta a avut 7/13 la aruncările de 2 puncte, 1/2 la 3 puncte și 3/4 la libere (prima liberă ratată într-un meci oficial în acest sezon!). Americanul a petrecut pe parchet 30 de minute, timp în care a recuperat 3 mingi, a pasat decisiv de 6 ori, a pierdut și a câștigat o minge. La +/-, fundașul a avut 19, cea mai mare valoarea din echipa antrenată de Marcel Țenter.
Tsiaras a contribuit la victoria echipei sale cu 13 puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive. În 30 de minute de joc, grecul a adăugat 4 intercepții și 1 minge pierdută. La aruncări, Giorgos a avut 4/7 la aruncările din semicerc, 1/2 la cele de la distanță și 4/4 la libere.Extrema de forță, care nu a fost departe de un triple-double, a încheiat confruntarea cu 17 la +/-.
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
Mihai Silvășan: „Sunt extrem de fericit și mândru de această victorie. Și-a...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Saulius Kulvietis, la cea mai bună prestație în echipamentul lui U-BT
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!