Soția lui Giannis Antetokounmpo acuză fanii turci de amenințări cu moartea
5 ore în urmăLotul complet al lui FC Argeș și numerele jucătorilor pentru noul sezon
7 ore în urmăCSM Târgu Jiu a dat de pământ cu CSU ASE București, în primul meci din Cupa României
7 ore în urmăMateusz Ponitka a fost aproape să ajungă în NBA
8 ore în urmăDe la medalii de bronz la eliminări premature: cum s-au descurcat la EuroBasket viitoarele adversare ale României
9 ore în urmăAlhaji Mohammed a fost cel mai eficient jucător al lui CSU Asesoft Ploiești în partida câștigată de campioana României în Rusia în fața lui Krasny Oktyabr, în primul meci al sezonului din EuroCup.
Alhaji Mohammed nu s-a numărat printre titularii lui Vladimir Arnautovic pentru această partidă. Fundașul a prins doar 19 minute de joc. Chiar și așa, Mohammed a terminat partida cu 12 puncte, 8 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție. Indicele său de eficiență a urcat până la 18 unități, cel mai ridicat din tabăra ploieșteană.
Cu 8 mingi prinse la panou, Alhaji Mohammed a fost și cel mai bun la capitolul recuperări pentru Asesoft și la egalitate cu D.J Kennedy de la gazde.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Echipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Eurol...
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Luca Illeș continuă în Serbia, după ce a semnat cu o echipă de prima divizi...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!