San Antonio Spurs a obținut prima victorie în finala NBA
1 zi în urmăLucas Tohătan și-a prelungit contractul cu CS Vâlcea
1 zi în urmăIonuț Bâscoveanu rămâne antrenorul principal al lui Rapid București
2 zile în urmăTudor Gîrbea continuă la CSO Voluntari și în sezonul 2026/27
3 zile în urmăÎncă un baschetbalist de la U-BT Cluj pleacă la JL Bourg
3 zile în urmăEuroleague Commercial Assets Board, întrunit miercuri (20.06), la Barcelona, a stabilit tabloul echipelor participante în sezonul regulat al EuroCup - ediția 2012/13. Din punct de vedere românesc cel mai important este faptul că nu vom avea nicio reprezentantă în a doua competiție ca importanță în baschetul european.
Lista echipelor participante este următoarea:

Lista va fi completată cu cele șapte echipe eliminate din turneul preliminar al Euroligii. Adică șapte din următoarea listă:

Astfel, România va avea cinci reprezentante în FIBA EuroChallenge. Lista oficială cu participantele în această întrecere nu a fost făcută publică până în prezent de către FIBA Europe. Forul continental urmează să anunțe și formatul competiției, incluzând și numărul de tururi preliminare, respectiv cel al participantelor.
___
* Toate participantele în Euroligă și EuroCup trebuie să demonstreze că sunt eligibile să participe în competiție și că întrunesc toate condițiile obligatorii pentru a putea juca în respectivele întreceri.
** Wilcard-uri acordate ca urmare a retragerii echipelor Maccabi Ashdod, Scavolini Pesaro și HKK Siroki WWin.
*** Wildcard-uri acordate ca urmare a promovării finalistelor EuroChallenge în sezonul 2011/12 - Besiktas și Chalon - direct în sezonul regulat al Euroligii masculine.
Adam Mokoka va evolua pentru Aris Salonic
Pentru al patrulea sezon consecutiv, CSO Voluntari va evolua în ENBL
Adam Mokoka va evolua pentru Aris Salonic
Pentru al patrulea sezon consecutiv, CSO Voluntari va evolua în ENBL
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!