Vremea nefavorabilă din Statele Unite ale Americii încurcă programarea meciurilor din NBA
8 ore în urmăPrestație impresionantă pentru Emi Cățe, în eșecul din thriller-ul cu dubla campioană din Champions League
8 ore în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Kevin Durant
11 ore în urmăJusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
12 ore în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
15 ore în urmă
Trenton Meacham, componentul francezilor de la JSF Nanterre , a fost desemnat MVP-ul etapei cu numărul 2 din EuroCup Top 32, după ce și-a ajutat decisiv echipa să se impună pe terenul celor de la Pinar Karsiyaka Izmir, scor 84-79.
Conducătorul de joc de peste ocean a fost singurul jucător din lotul celor 2 echipe care a fost prezent în teren pe toată durata confruntării. În cele 40 de minute jucate, Meacham a marcat 28 de puncte, contibuind de altfel și cu 5 pase decisive, 4 recuperări, 2 intercepții, 4 mingi pierdute, fiind de 5 ori faultat, pentru un indice total la eficiență de 33 de unități, aceasta reprezentând cea mai bună cifră a rundei secunde din EuroCup. Cele 28 de puncte puse pe tabelă de baschetbalist au venit pe mâna a 6 aruncări din 8 încercări din interiorul semicercului, 5 din 7 de la mare distanță, respectiv 1 din 2 de la linia de pedeapsă.
Topul celor mai buni 3 jucători ai etapei din EuroCup a fost completat de Daniel Theis de la Ratiopharm Ulm și Drew Gordon de la Dinamo Sassari, ambii cu 32 de unități la eficiență. Alți 2 jucători l-au depășit pe MVP-ul etapei din punct de vedere al eficienței, Errick McCollum de la Panionios Atena, respectiv Esteban Batista de la Pinar Karsiyaka, ambii cu un indice de 34, însă echipele le care evoluează au fost înfrânte.
Principalele performanțe ale rundei:
-Eficiență: Errick McCollum (Panionios Atena), Esteban Batista (Pinar Karsiyaka) - 34
-Puncte: Trenton Meacham (JSF Nanterre), Errick McCollum (Panionios Atena) - 28
-Recuperări: Bradley Buckman (Besiktas Istanbul) - 16
-Pase decisive: Omar Cook (Lietuvos Rytas), Marques Green (Dinamo Sassari), Joe Ragland (FoxTown Cantu) - 10
*Foto: lnb.fr
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!