Cine este Zacharie Perrin, uriașul lui Hamburg care a dominat bătăliile cu pivoții lui U-BT Cluj
4 ore în urmăMihai Silvășan: „Fiecare meci contează acum, când ne apropiem de final”
4 ore în urmăKarel Guzman, aproape de triple-double în victoria din BTarena cu Hamburg
4 ore în urmăVictorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lanternei roșii din EuroCup
5 ore în urmăEmmanuel Nzekwesi revine pe parchet la meciul cu Cedevita, dar un alt jucător al Oradiei s-a accidentat
6 ore în urmă
Partizan Belgrad s-a impus în duelul cu Slask Wroclaw, scor 75-73 în etapa a 7-a a EuroCup, în ultimele secunde ale partidei existând o eroare mare de arbitraj.
Slask avea posesia cu cinci secunde înainte de finalul partidei, la 74-73 pentru Partizan și pe o pătrundere Lukasz Kolenda a fost faultat în mod evident de Zach LeDay, însă arbitrii n-au acordat nimic. Mingea a ieșit în afara terenului cu 0.9 secunde rămase și a revenit celor de la Partizan.
În momentul acțiunii, sârbii se aflau în penalizare și dacă s-ar fi acordat faultul, Kolenda ar fi beneficiat de două aruncări libere.
„În sfertul al patrulea, cu cinci secunde rămase din meci, mingea a fost repusă de Ivan Ramljak de la Slask Wroclaw. Acesta i-a pasat lui Lukasz Kolenda, care a pătruns spre coș și a avut un contact cu Zach LeDay de la Partizan Belgrad, după care mingea a ieșit în afara terenului. Brigada care a condus meciul a dictat posesie pentru Partizan după ce jucătorul lui Slask a fost ultimul care a atins mingea. Contactul cu LeDay s-a petrecut în timp ce acesta se afla în semicercul defensiv și Kolenda se afla în aer, pe aruncare. Prin urmare, ar fi trebuit dictat un fault defensiv și acordate două aruncări libere pentru Kolenda”, se arată în comunicatul emis de Euroleague Basketball.
Partizan are 6-1 bilanț și conduce Grupa A, în vreme ce Slask a coborât la 1-6 și e pe locul 9.
*foto: eurocupbasketball.com
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în prelungiri în deplasarea pe terenul lui...
Nebojsa Vidic și-a găsit echipă după despărțirea de FC Argeș
U-BT Cluj-Napoca își propune să obțină al cincilea succes consecutiv în Lig...
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în prelungiri în deplasarea pe terenul lui...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lanternei roșii din EuroCup
Mihai Silvășan: „Ne dorim să corectăm evoluția din meciul cu Veneția”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!