Stiri

EuroLeague Basketball și FIBA fac pași spre reconciliere

Într-un comunicat emis în cursul zilei de luni, 10 iulie, EuroLeague Basketball a ajuns, împreună cu FIBA, la o înțelegere privind calendarul sezonului 2023/2024.

Astfel, calendarele celor două organizații nu se vor mai suprapune nici în toamnă, nici în iarnă. FIBA a renunțat la o fereastră dedicată echipelor naționale și doar cea din luna februarie 2024 rămâne activă.

În comunicat se arată și faptul că cele două organizații vor continua discuțiile pentru a ajunge la cele mai bune soluții pentru baschetul european și internațional.

Noul CEO al Euroligii, Paulius Motiejunas, a acordat un interviu în aceste zile în perioada NBA Summer League și a adus în discuție relația dintre EuroLeague Basketball și FIBA, după cum îl citează basketnews.com:

„Trebuie să înceapă de undeva (n.r. discuțiile pentru o mai bună relație între cele două organizații). Cred că ideea este bună dacă părțile se pun la aceeași masă și se întreabă ce-și doresc. Dacă ne dorim să avem cel mai bun produs, în mod sigur trebuie să ne gândim cum putem ajunge aici.

În momentul în care cu toții suntem concentrați pe acest aspect, eu cred că e realizabil. Nu trebuie să uităm de jucători și de fani și să ne gândim doar la binele nostru, la ce ne dorim noi. Consider că fanii sunt cheia și ceea ce oferim este important.”

*foto: Basket Europe

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!