Cristian Achim: „Absența Clujului din campionatul României nu e benefică pentru noi”
1 oră în urmăMihailo Jovicic este noul conducător de joc al lui CSM Galați
1 oră în urmăCSO Voluntari, singura reprezentantă a României în ENBL
2 ore în urmăKendall Lewis completează lotul lui FC Argeș
3 ore în urmăMihai Silvășan, după eșecul cu Ungaria: „Sunt foarte mândru de jucătorii noștri”
1 zi în urmăEuroliga feminină şi-a stabilit careul de aşi în numărul minim de meciuri posibil disputate în cadrul fazei sferturilor de finală ale ediţiei 2010/11. Astfel, turneul final al celei mai prestigioase competiţii în baschetul feminin la nivel de club pe bătrânul continent se va bucura de participarea a câte două echipe din Rusia şi Spania.Spartak Moscova a produs surpriza sezonului prin eliminarea principalei favorite Fenerbahce Istanbul, cu scorul general de 2-0. Rusoaicele au dominat confruntarea disputată vineri (25.02), la Moscova, scorul final fiind de 74-56. Meciul 1 a fost adjudecat de Spartak, scor 86-78.
Un detaliu important din punct de vedere românesc referitor la acest meci: bucureşteanul Alexandru Olaru a arbitrat la acest meci alături de un cavaler al fluierului din Cehia şi unul din Albania.
UMMC Ekaterinburg, a doua reprezentantă a Rusiei în această competiţie a spulberat, în deplasare, pe Cras Basket Taranto, din Italia. Rezultatul final al partidei a fost de 74-32. Rusoaicele câştigaseră şi Meciul 1, scor 68-51.
Candace Parker a avut 16 puncte şi 6 recuprări, iar Maria Stepanova a adăugat 10 puncte şi 7 recuperări pentru Ekaterinburg.
Ros Casares Valencia a avut cele mai mari emoţii între formaţiile care au triumfat în Meciul 1 al sferturilor de finală. Ibericele au avut avantaj pe tabela de marcaj în permanenţă, dar franţuzoaicele de la Bourges Basket au revenit pe finalul meciului. În cele din urmă Valencia a avut suficientă inspiraţie pentru a triumfa, scor 63-58.
Katie Douglas a avut 24 de puncte şi 9 recuperări pentru Valencia. În schimb, Catherine Jones a avut 20 puncte şi 5 recuperări pentru Bourges.
În Meciul 1, Valencia s-a impus cu scorul de 65-58. Se poate spune, prin prisma rezultatelor înregistrate şi nu numai, că aceasta a fost cea mai echilibrată serie.În fine, Halcon Avenida Salamanca, club pentru care a evoluat în trecut şi Cristina Ciocan, a depăşit pe Wisla Can-Pack Cracovia, chiar în Polonia, scor 72-60.
Anke de Mondt a avut 15 puncte şi 5 recuperări pentru Salamanca, iar Alba Torrens a adăugat 14 puncte şi 6 recuperări. Alte trei sportive de la formaţia spaniolă au atins sau depăşit pragul de 10 puncte marcate în această partidă. În replică, Yelena Leuchanka a izbutit 19 puncte pentru Cracovia.
Salamanca şi-a adjudecat seria, Meciul 1 terminându-se cu victoria ibericelor, scor 87-70.
Astfel, cele mai bune patru echipe ale Europei în baschetul feminin pe parcursul sezonului competiţional 2010/11 sunt: Spartak Moscova (a câştigat Euroliga de patru ori, între 2007 şi 2010, la a 5-a calificare consecutivă pentru turneul final), UMMC Ekaterinburg (a câştigat Euroliga în 2003, la a 4-a calificare consecutivă), Ros Casares Valencia (a pierdut finala în 2007 şi 2010), respectiv Halcon Avenida Salamanca (a pierdut finala în 2009).
Turneul final al Euroligii feminine se va desfăşura între 8 şi 10 aprilie anul curent, la Vidnoje. Respectând regulamentul în vigoare pentru această competiţie, echipele ce provin din aceeaşi ţară se vor confrunta între ele în semifinalele competiţiei, pe 8 aprilie. Astfel, Spartak Moscova Vidnoje va da piept cu UMMC Ekaterinburg, iar Ros Casares Valencia întâlneşte pe Halcon Avenida Salamanca.
Va fi cea de-a 4-a întâlnire consecutivă în penultimul act între Spartak Moscova şi UMMC Ekaterinburg. Precedentele trei au fost câştigate de către Spartak: 87-79 (2010), 83-74 (2009) şi 78-68 (2008).
Foto: www.fibaeurope.com
România pierde clar în Ungaria și probabil va încheia pe poziția secundă în...
Sasu Salin va juca pentru „studenții din Madrid”, după despărțirea de U BT...
U-BT Cluj-Napoca va susține cinci meciuri de pregătire în luna septembrie
România pierde clar în Ungaria și probabil va încheia pe poziția secundă în...
U-BT Cluj-Napoca va susține cinci meciuri de pregătire în luna septembrie
Bryce Jones a semnat cu Aris Salonic
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!