Mihai Silvășan: „Învingătorii, au obstacole, dar știu cum să privească înainte”
1 zi în urmăU-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
1 zi în urmăU-BT Cluj-Napoca, în mare scădere de turație la început de 2026
1 zi în urmăDzanan Musa a fost ținta scandărilor în meciul dintre Steaua Roșie Belgrad și BC Dubai
1 zi în urmăNaționalele de juniori ale României și-au aflat adversarele din grupele Campionatelor Europene din 2026
1 zi în urmă
Euroliga feminină va cuprinde doar două echipe iberice în ediția 2012/13. Acest lucru a devenit oficial după ce Ros Casares Valencia a anunțat că va desființa echipa de seniori, cea care a câștigat competiția în sezonul precedent.
Rivas Ecopolis, vicecampioana în exercițiu a Europei, respectiv Perfumerias Avenida Salamanca, nimeni alta decât câștigătoarea Euroligii feminine 2010/11, vor fi cele două reprezentante ale Spaniei în următorul sezon competițional.
De asemenea, Lattes Montpellier, vicecampioana Franței, a anunțat că nu va participa în cea mai prestigioasă competiție continentală. În locul acestei formații va evolua Mondeville, locul 4 în ultimul sezon.
U-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Kris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
Kris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!