Stiri

Euroliga masculină - Barcelona e prima echipă calificată la turneul final

Adrian Micinic

Adrian Micinic
27.03.2012

Navarro rămâne în cursă pentru cel de-al treilea titlu continental la nivel de club

FC Barcelona Regal este prima echipă calificată la turneul final al Euroligii masculine de baschet - ediția 2011/12. Catalanii au învins pe Unics Kazan, scor 67-56, în Meciul 3 al seriei pe care cele două formații au disputat-o în cursul serii de marți (27.03), în Rusia. Seria s-a încheiat cu scorul general de 3-0. Meciul a fost transmis în direct de DigiSport 3.

Meciul a demarat lent, cu ambele echipe jucând în permanență pe atac pozițional. Pe parcursul primei secvențe atât rușii cât și ibericii s-au făcut remarcați prin câteva combinații de mare efect și finalizate cu brio. Rușii au beneficiat de faptul că au trimis mingea mai mult la interior, în vreme ce Barcelona a exagerat cu aruncările de la distanță. Astfel, la prima pauză scorul era de 19-17.

În primele patru minute ale secvenței a doua nu s-a marcat din acțiune de nicio parte, primii care au făcut acest lucru fiind cei de la Unics. Aceștia s-au apărat foarte precis în psațiul de trei secunde în pofida faptului că titularii Jawai și Veremeenko au părăsit terenul cu scopul de a fi protejați pentru greșelile personale comise. Barcelona nu a marcat din acțiune mai bine de nouă minute de joc, dar a marcat de două ori de la distanță prin Navarro respectiv Lorbek, în replică la repriza de excepție a americanului Henry Domercant. La jumătatea meciului scorul era de 34-28 în condițiile în care Barcelona a avut mai multe încercări din spatele semicercului (17) decât din interior (13), însă a pierdut posesia mingii doar de două ori în primele 20 minute de joc. În schimb, Unics a dominat la recuperări, având 23-14 la acest procedeu, însă la recuperări ofensive era 4-4.

Pivotul australian Nathan Jawai a început repriza a doua pe parchet, însă a comis cea de-a 4-a greșeală personală în primul minut al sfertului 3. El rămâne pe parchet și înscrie prin slam dunk la una dintre cele mai spectaculoase faze ale meciului. Oaspeții încearcă un prim contraatac dar el se soldează cu posesie pierdută. Ei insistă și pe a doua fază de acest gen lucrurile funcționează mai bine în pofida faptului că Barcelona nu a eușit să-l transforme în puncte. Pe atac pozițional Sada face lumină și scorul se strânge. Rușii nu mai găsesc coșul, iar după un timp de odihnă oaspeții se instalează la conducere prin reușita lui Boniface Ndong din serviciul lui Navarro.
Urmează mai multe schimbări la conducere, Juan Carlos Navarro având apoi două reușite de senzație pentru ca Domercant să îngroape o nouă aruncare de trei puncte care a dus scorul la 46-45 în favoarea Barcelonei cu zece minute înainte de final.

Terrell Lyday izbutește un coș cu fault pentru a aduce ăn avantaj pe Unics, dar Veremeenko comite a 4-a greșeală personală grăbind astfel revenirea pe parchet a lui Jawai. Catalanii au probleme pe faza ofensivă, însă centrul australian al rușilor comite a 5-a greșeală personală, descalificatorie, sub coșul advers. Jocul ofensiv al rușilor are de suferit pe parte de cursuvitate și din această cauză mai mereu Domercant are de jucat cu doi adversari în același timp. Astfel, Lyday a început să forțeze aruncări, însă nu a fost soluția optimă pentru gazde. În schimb, intră Chuck Eidson, care înscrie pentru trei puncte. Evgeny Pashutin schimbă jucătorii, iar Lyday și Domercant sunt retrași pe bancă asemenea lui Savrasenko. Totuși, echipa spaniolă se desprinde la opt lungimi pe tabela de marcaj în condițiile în care la Unics niciunul dintre primii cinci marcatori în acest meci nu se afla pe parchet!
Vizitatorii se desprind la 10 puncte pe tabela de marcaj pe fondul unui parțial de 10-0, în condițiile în care își anihilează complet adversarul. La revenirea pe parchet Lyday înscrie un nou coș cu fault și transformă libera, însă meciul se ăncheie cu victoria Barcelonei cu scorul de 67-56.

De notat că Barcelona a terminat meciul cu doar șapte posesii pierdute și a izbutit să-și ajungă adversarul din urmă la recuperări, unde raportul general a fost de 37-35. Practic rușii au avut doar 12 recuperări în partea a doua a meciului, când problemele cu greșelile personale la pivoții Jawai, Veremeenko și Savrasenko a împiedicat echipa lui Pashutin să conteze în spațiul de trei secunde. O dovadă că apărarea agresivă trebuie practicată înteligent în așa fel încât ea să fie la fel de eficientă preț de 40 minute.

Remarcați
Unics - Domercant 19 puncte, Lyday 12 puncte
Barcelona - Navarro 21 puncteHuertas 9 puncte, 4 pase decisive, Ndong 8 puncte.

1 comentariu la aceasta stire:
  • azucar :

    Da, da da !
    Vamos Barca! Hai cu cupaaaaaa!!!!!!

    cu 12 ani în urmă (28.03.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!