Antwerp Giants, primul obstacol pentru CSM Oradea în drumul spre grupele Champions League
10 ore în urmăUn fost antrenor din NBA va ocupa funcția de analist sportiv la ESPN
12 ore în urmăAscensiunea și declinul lui Banvit Bandirma, prin ochii fostului manager general, Turgay Zeytingöz
14 ore în urmăTurcia a pierdut aurul, dar a câștigat la audiențe. Câți oameni au urmărit cele două finale de la EuroBasket
14 ore în urmăSepsi-SIC, spulberată de Galatasaray în calificările pentru Euroligă
1 zi în urmăCalificată deja în playoff-urile Euroligii, Barcelona Regal a învins-o pe Beșiktaș Istanbul cu 86-61 în etapa cu numărul 11 din TOP 16. Catalanii își mențin astfel primul loc în grupa F, în timp ce Beșiktaș rămâne fără victorie.
Barcelona a dominat jocul de la cap la coadă, încheind primul sfert cu un avantaj de 14 puncte (29-15). Campioana Spaniei a surclasat-o pe Beșiktaș în toate cele patru părți ale partidei, pentru ca în final să se impună la 25 de puncte diferență.
Nate Jawai a înscris 16 puncte și a efectuat 9 recuperări pentru Barca, Erzaem Lorbek a avut 12 puncte marcate, iar Ante Tomic și Pete Mickeal, câte 11. De cealaltă parte, Cevher Ozer a marcat 18 puncte pentru Beșiktaș(record personal), iar Gasper Vidmar, 13.
Barcelona a obținut a 9-a victorie consecutivă și a ajuns la un record de 10-1, cel mai bun la ora actuală în TOP 16. Trupa antrenată de Xavi Pascual și-a asigurat cel puțin locul doi în grupă, ceea ce înseamnă că în faza următoare a playoff-urilor vor dispune de avantajul terenului propriu.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Ergin Ataman consideră că Giannis Antetokounmpo nu este un jucător dificil...
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
EuroBasket 2025. Echipa ideală a semifinalelor de la Riga
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!