CSO Voluntari va participa la un turneu amical din Lituania
3 ore în urmăEchipa ideală a sferturilor de finală de la EuroBasket 2025
16 ore în urmăProgramul meciurilor din careul de ași de la EuroBasket 2025
16 ore în urmăGermania avansează în semifinalele EuroBasket 2025 după ce învinge Slovenia
16 ore în urmăCSU Sibiu câștigă cu CSM Târgu Mureș în finala Memorialului Elemer Tordai
17 ore în urmăTânărul Kostas Papanikolaou, component al echipei Olympiakos Pireu, a fost cel mai bun jucător al finalei Euroligii masculine de baschet - ediţia 2011/12. Această onoare i-a revenit pe fondul unei prestaţii strălucitoare într-un meci câştigat de către eleni cu scorul de 62-61, după o revenire miraculoasă de la minus 19 puncte pe tabela de marcaj, ecart consemnat undeva spre încheierea secvenţei a 3-a.
Sportivul în vârstă de 21 ani, aflat la cel de-al 3-lea sezon în Euroligă a petrecut 27 minute pe parchet, perioadă în care a terminat cu 18 puncte, fiind cel mai bun marcator al meciului. Papanikolaou a avut 2/2 la aruncările de două puncte, 3/3 la cele din spatele semicercului şi 5/6 la linia de pedeapsă. De asemenea, a strâns patru recuperări, bifând o intercepţie şi pierzând două posesii pentru un indice de 22 la eficienţă, cel mai bun în echipa lui Dusan Ivkovic.
Papanikolaou a avut o carieră de excepţie la nivel juvenil. El are câte un titlu continental la categoriile U18 (2008) şi U20 (2009). În plus, are o medalie mondială de argint la U19 (2009) şi câte una de argint continentală la U18 (2007) şi U20 (2010). Din punct de vedere individual a fost desemnat MVP al europeanului U20 din anul 2009.
În finala Euroligii masculine din acest an, Kostas a stabilit un record personal al carierei la capitolul puncte marcate într-un meci din Euroligă. El nu a fost recompensat cu titlul de MVP al ultimului act. Acest trofeu nu se acordă în mod oficial (întrucât se acordă cel de MVP al turneului final).
În schimb, Vassilis Spanoulis, fundaşul echipei elene, a fost desemnat MVP al turneului final de la Istanbul. În vârstă de 29 ani, jucătorul de 1.93 metri a avut medii de 18.0 puncte, 4.0 pase decisive, 1.5 recuperări cu 4.0 posesii pierdute în 31.1 minute la Final Four-ul organizat la finele săptămânii precedente în Turcia.
De notat că Spanoulis cucereşte Euroliga pentru a doua oară în carieră. Prima a obţinut-o în urmă cu trei ani, când evolua pentru Panathinaikos Atena. Şi atunci Spanoulis a plecat acasă cu trofeul de cel mai bun jucător al Final Four-ului.
El a avut 15 puncte şi 2 pase decisive (una dintre ele pe posesia care a adus victoria lui Olympiakos), cu două posesii pierdute pentru 9 la eficienţă în 30 minute de joc în finala cu CSKA.
Acesta a fost cel de-al 6-lea sezon la nivel de Euroligă pentru Spanoulis. El are patru ani jucaţi în echipamentul lui Panathinaikos, respectiv doi în cel al lui Olympiakos.
În fine, Andrei Kirilenko a fost recompensat cu titlul de cel mai bun jucător al sezonului competiţional 2011/12 în Euroliga masculină. Jucătorul ce a renunţat la un contract în NBA pentru a juca în cea mai prestigioasă competiţie continentală rezervată formaţiilor de club, alături de campioana Rusiei, a avut medii de 14.1 puncte, 7.5 recuperări, 2.4 pase decisive, 1.9 capace, 1.5 intercepţii cu 1.5 posesii pierdute. El a comis 1.8 greşeli personale şi a fost faultat de 5.4 ori pe meci în 29.5 minute. AK47 a bifat 17 prezenţe în acest sezon de Euroligă având un indice de 24.2 la eficienţă.
În marea finală, pierdută de către CSKA Moscova, jucătorul în vârstă de 30 ani a avut 12 puncte şi 10 recuperări fiind cel mai eficient om al finalei cu 25 la eficienţă.
Kirilenko completează astfel primul său sezon din carieră la nivel de Euroligă sub egida ULEB. El a jucat trei ani pentru CSKA Moscova în perioada 1998/2001, chiar înainte ca Euroliga să ajungă sub patrimoniul ligilor profesioniste de baschet din Europa. Ultimii zece ani i-a petrecut în NBA, alături de Utah Jazz, echipă la care ar putea reveni din sezonul următor.
Echipa ideală a sezonului 2011/12 în Euroliga masculină a fost alcătuită din următorul cvintet: Dimitris Diamantidis, Vassilis Spanoulis, Andrei Kirilenko, Erazem Lorbek şi Nenad Krstic.
Șoc uriaș la EuroBasket: Finlanda provoacă o surpriză istorică și răpune Se...
Sasu Salin, după victoria cu Serbia: „Noi ne așteptam la asta”
Germania avansează în semifinalele EuroBasket 2025 după ce învinge Slovenia
Germania avansează în semifinalele EuroBasket 2025 după ce învinge Slovenia
Sasu Salin, după victoria cu Serbia: „Noi ne așteptam la asta”
EuroBasket 2025. Echipa ideală a optimilor de finală de la Riga
3 comentarii la aceasta stire:
ce chestie
cu 13 ani în urmă (15.05.2012) Raspunde....."Papanikolaou a avut o carieră de excepţie la nivel juvenil. El are câte un titlu continental la categoriile U18 (2008) şi U20 (2009). În plus, are o medalie mondială de argint la U19 (2009) şi câte una de argint continentală la U18 (2007) şi U20 (2010). Din punct de vedere individual a fost desemnat MVP al europeanului U20 din anul 2009"
......
cu 13 ani în urmă (15.05.2012) Raspundesi eu care credeam ca este asa valoros la doar 21 de ani pt ca exista o regula in campionatul din Grecia prin care sunt obligate echipele sa joace cu jucatori autohtoni pe teren .
Juniori
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeCum asa ? Adica sa nu aiba ei voie cu 5 jucatori straini pe teren ? Sa nu simta juniorii lor ce inseamna concurenta pe post ? Atunci imi pare rau dar inseamna ca au tras tare arbitrii pentru echipele grecesti !
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!