Nikola Jokic a bifat primele minute din 2026 după o accidentare la genunchi
5 ore în urmăSeară surprinzătoare în EuroLigă. O echipă din fruntea clasamentului pierde neașteptat
1 zi în urmăÎncă un conducător de joc ex-NBA naturalizat de Turcia
1 zi în urmăVIDEO. Cooper Flagg, prestație legendară în duelul cu rivalul din lupta pentru ROTY, Kon Knueppel
1 zi în urmăCum educăm copiii sportivi?
1 zi în urmă
Unicaja Malaga refuză să se predea. Echipa pregătită de către Jasmin Repesa a învins la Madrid, scor 77-74, pe Real, una dintre forțele competiției în acest sezon competițional. Confruntarea a fost transmisă în direct la DigiSport.
Malaga a început mai bine, însă madrilenii au replicat prompt și au terminat prima secvență la adăpostul unui avantaj de șase puncte. Diferența a urcat în actul al doilea la peste zece lungimi, însă la jumătatea meciului scorul era de 40-32.
Repriza a doua demarează cu un parțial de 15-2 în favoarea oaspeților. Malaga se instalează la conducerea și nu o mai cedează până la final. La un moment dat Unicaja a avut peste zece lungimi, însă Realul nu a cedat și a început să recupereze. Totușim nu a recuperat suficient, suferind primul eșec pe teren propriu în acest sezon competițional.
Luka Zoric a avut 21 puncte, 12 recuperări, Krunoslav Simon a adăugat 18 puncte, 5 recuoerări, iar Fran Vasquez a terminat cu 10 puncte pentru Malaga. În replică, Sergio Rodriguez a avut 17 puncte, 6 pase decisive, Nikola Mirotic a adăugat 12 puncte, 8 recuperări, iar Jaycee Carroll a terminat cu 10 puncte pentru Madrid.
Real Madrid are 9-2 în TOP 16 și suferă prima înfrângere pe teren propriu la cea de-a 10-a partidă disputată în actuala ediție a Euroligii. Echipa lui Pablo Laso coboară pe locul al 2-lea în Grupa E.
Unicaja Malaga are 6-5 la general și se menține pe locul al 5-lea în TOP 16, în urma lui Panathinaikos Atena.
Foto: euroleague.net
U-BT Cluj-Napoca pierde dramatic duelul cu BAXI Manresa, la capătul unui fi...
Cum poate U-BT Cluj să încheie sezonul regulat din EuroCup pe locul 4
PRO TV a cumpărat drepturile de televizare pentru Euroligă
U-BT Cluj-Napoca pierde dramatic duelul cu BAXI Manresa, la capătul unui fi...
Reacție fermă după eșecul de la Manresa: „Totul s-a schimbat după acel faul...
Mihai Silvășan: ,,Avem nevoie de această victorie. Mergem încrezători”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!