Simone Fontecchio a devenit baschetbalistul italian cu cele mai multe puncte înscrise într-un meci în istoria EuroBasket. Video
4 ore în urmăEuroBasket. Echipa ideală a zilei cu numărul cinci de la turneul final
4 ore în urmăRezumatul zilei cu numărul cinci la EuroBasket. Polonia, Franța și Grecia și-au asigurat matematic calificarea
7 ore în urmăCSO Voluntari este câștigătoarea Memorialului Georgel Ziguli
7 ore în urmăCorona Brașov câștigă la mare luptă meciul cu SCM U Craiova
11 ore în urmăMirza Teletovic, principalul catalizator al lui Caja Laboral în acest debut de sezon
Probabil cel mai interesant duel al zilei (miercuri, 02.11) se va desfășura în Iradier Arena din Vitoria-Gasteiz, meci contând pentru etapa a 3-a din sezonul regulat al Euroligii masculine - ediţia 2011/12, Caja Laboral primind vizita celor de la Olympiakos Pireu.
Într-o grupă cu Nancy, Bilbao, Cantu şi Fenerbarche (turcii au un surprinzator 0-2), acesta poate fi considerat un duel la vârf pentru ocuparea primei poziţie în grupa A. Deşi toată lumea vede deja un duel la vârf între cele două echipe, Dusko Ivanovic, antrenorul celor de la Caja rămâne cu picioarele pe pământ, declarând că nu se gândeşte nicidecum la primul loc din grupă, având în faţă un sezon lung şi fiecare meci trebuie să fie tratat cu atenţie maximă.
Echipa condusă de Dusko Ivanovic s-a mişcat destul de bine pe piaţa transferurilor, profitând de criza prelungită din campionatul nord-american, reuşind să il achiziţioneze pe Kevin Seraphin, jucător ce a evoluat în trecut la Chalon Basket (2008-2010) şi Wizards (din 2010), alegând să evolueze în Spania până lucrurile se vor clarifica (sau nu) în NBA. Un alt transfer important făcut de Caja Laboral sau "Saski Baskonia" după cum este cunoscută mai nou, este aducerea lui Pablo Prigioni de la Real Madrid. Acestea pot fi numite cele mai importante transferuri ale celor din Vitoria.
Caja Laboral nu a avut până acum probleme in grupă, reuşind să învingă pe teren propriu pe Cantu (81-69), la capătul unui meci în care principalul marcator pentru Caja a fost Mirza Teletovic. Acesta a acumulat în 32:27 (32 de minute şi 27 de secunde), 22 de puncte, cu un procentaj de 5/10 la aruncări de 2 puncte şi 3/6 la aruncări de 3 puncte. Acelaşi Teletovic a fost artizanul şi celei de-a doua victorii a spaniolilor, marcând în cele aproape 36 de minute jucate (35 de minute şi 55 de secunde), 23 de puncte, cu 6/11 de la 2 puncte şi 3/7 de la 3 puncte.
De partea cealaltă, Olympiakos Pireu a început bine grupa, cu o victorie pe teren propriu cu Fenerbahce Ulker, la capătul unui ultim sfert excelent al grecilor. De fapt, repriza a doua a fost o adevarată demonstraţie de forţă a grecilor, sferturile trei şi patru fiind câştigate relativ lejer de greci : 27-17 (sfertul 3) şi 28-20 (sfertul 4).
Cel mai bun om al grecilor a fost Printezis, care a avut 100% atât la aruncările de la semidistanţă (cele de doua puncte : 5/5) cât şi la cele de la distanţă, cele de trei puncte, reuşind 2/2. A urmat apoi o semi-surpriză in Bilbao, meci în care grecii au cedat încă de la început, grecii având un procentaj extrem de slab la aruncările de la 3 puncte: 17.6% ( 3/17)
În ceea ce privesc venirile, în tabăra grecilor au sosit: Kyle Hines (venit de la Brose Baskets Bamberg), Kalin Lucas, jucător aflat la primul sezon în Europa după ce a terminat colegiul de la Michigan State sau Pero Antic (venit de la Spartak St Petersburg) sunt cele mai importante transferuri ale grecilor. Antic a avut de asemenea un turneu final al Europenelor din 2011 excelent, cu medii foarte bune : 11.6 puncte marcate/meci, 8.5 recuperări/meci și 1.9 pase decisive/meci, asta din poziția de extremă (pozitia 4). Și Georgios Printzezis este deja o confirmare pentru greci, acesta venind de la Unicaja după ce în prealabil a petrecut 6 sezoane în formația grecilor în perioada 2002-2009.
În ceea ce privesc indisponibilii pentru acest meci, Olympiakos va evolua în continuare fără Vasilopoulos și Pelekanos. De partea cealaltă, Caja are tot lotul la dispoziție. În plus, se așteaptă revenirea lui Reggie Williams care a avut probleme de ultim moment cu stomacul înaintea meciului cu Cantu.
Liderii echipelor
Caja Laboral
- Puncte marcate / meci : Mirza Teletovic 22.5 puncte
- Cel mai bun aruncator de la doua puncte( in procente) : Pablo Prigioni - Procentaj 100%
- Cel mai bun aruncator de la trei puncte( in procente) : Nemanja Bjelica - Procentaj 100%
- Cel mai bun recuperator : Kevin Seraphin : 6.5 recuperari/meci
Olympiakos Pireu
- Puncte marcate/meci : Spanoulis : 15.5 puncte /meci
- Cel mai bun aruncator de la doua puncte( in procente) : Martynas Gecevicius
- Cel mai bun aruncator de la 3 puncte ( in procente) - Georgios Printezis
- Cel mai bun recuperator : Pero Antic : 7 recuperari/ meci
Unde se va decide meciul?
La prima vedere, Caja Laboral pornește favorită aici. Armele lor principale sunt aruncările de la distanță ale lui Teletovic și San Emeterio, primul fiind cel mai bun marcator al echipei în primele două meciuri. De partea cealaltă, Olympiakos poate profita de faptul că Antic, prin experiența sa, poate să facă jocul de sub panou, o adevarată problemă pentru spanioli. Probabil pe asta vor miza și grecii, dorind să forțeze faulturile în zona lui Teletovic și Seraphin. De acest lucru va încerca să profite și Papadopoulos, un jucător care va încerca să limiteze minutele celor doi menționați din tabăra spaniolă.
Interesant este că ambele echipe sunt antrenate de sârbi, care provin dintr-o școală a baschetului care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Dusko Ivanovic (Caja Laboral) și Dusan Ivkovic (Olympiakos).
Pronostic TotalBaschet: Victorie Caja Laboral la o diferență de minim 7.0 puncte cu o cotă de 1.90*
* cote oferite de către agenția de pariuri online BET 365
Cum pot fi urmărite meciurile de la EuroBasket 2025 în România
EuroBasket. Rezumatul primei zile a turneului final
Din inima frigului până sub soarele Arizonei: Miikka Muurinen, tânărul giga...
Cum pot fi urmărite meciurile de la EuroBasket 2025 în România
Bilanțul competițiilor juvenile din această vară pentru cele șase reprezent...
Uruguay o trimite pe SUA la un pas de eliminarea din grupele FIBA AmeriCup...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!