România a fost reprezentată în grupele Basketball Champions League în doar două rânduri
5 ore în urmăAnadolu Efes l-a transferat pe Jordan Loyd
5 ore în urmăReacția lui Cristian Achim după eliminarea Oradiei din preliminariile BCL
9 ore în urmăCSM Târgu Jiu se califică fără probleme în șaisprezecimile Cupei României
22 ore în urmăPentru al optulea sezon consecutiv, CSM Oradea va evolua în grupele FIBA Europe Cup
23 ore în urmă
Olympiacos Pireu a învins pe Real Madrid în finala Euroligii masculine de baschet - ediția 2013. Ultimul act, desfășurat la The O2 Arena din Londra, s-a încheiat cu scorul de 100-88. Elenii și-au apărat trofeul după triumful de la Istanbul, din mai 2012.
Olympiacos - Spanoulis, Law, Papanikolaou, Printezis, Powell
Real - Llull, Fernandez, Suarez, Mirotic, Begic
Printezis marchează primul coș al partidei. Grecii se apără avansat și foarte agresiv. De notat că Spanoulis s-a apărat în debutul partidei la Fernandez, între timp grecii făcând schimb la blocaj. Fernandez înscrie primul coș al lui Real, din afara semicercului. Același lucru îl reușește și Mirotic. Ofensiva ibericilor este entuziasmantă, iar aceștia se desprind la două posesii. Begic blochează încercările de finalizare cu oferită ale grecilor. Llull transformă după blocajul lui Begic și scorul devine 13-5 în minutul 5. Bartzokas cere timp de odihnă în condițiile în care nivelul de determinare al elenilor este depășit de cel al lui Real, echipa care a și fost mult mai precisă în execuție pe faza ofensivă.
Spanoulis ratează prima aruncare de trei puncte a grecilor în această finală, iar Suarez îl bate în relația unu la unu pe Papanikolaou pentru prima diferență de zece puncte. Grecii efectuează prima schimbare în finală: Hines în locul lui Powell. Rudy înscrie din afara semicercului în pofida defensivei energice a lui Law și diferența continuă să crească. Hines răspunde de sub coș și obține a doua greșeală persdonală la Begic, autorul celor trei capace din primele cinci minute. Llull înscrie al 5-lea coș de trei puncte pentru iberici, iar apoi pe pătrundere. Grecii ratează tot. Spanoulis ratează de la distanță, iar Rudy îl pedepsește pe contraatac. Sfertul inaugural se încheie cu scorul de 27-10 în favoarea Madridului, echipă care a jucat entuziasmant pe ambele faze ale jocului în primele zece minute. De notat că Bartzokas și-a folosit ambii timpi de odihnă în primul sfert.
Sfertul al doilea începe cu Rudy și Spanoulis pe băncile de rezerve. Ritmul de joc este infernal în ambele direcții, însă claritatea pare să aibă de suferit. Laso îl trimite pe Rodriguez în locul excelentului Llull. De cealaltă parte joacă Slokas și Katsivelis, iar Antic înscrie la expirarea timpului de atac. Grecii se activează din punct de vedere defensiv. Hines înscrie din spațiul de trei secunde. Perperoglou înscrie din afara semicercului și completează un parțial de 8-0 fără Spanoulis în teren. Scorul devine 27-18 în minutul 13, iar Laso cere timp de odihnă.
Rudy își face simțită revenirea pe parchet și este trimis la linia de pedeapsă de unde punctează. Madridul joacă cu trei fundași în această perioadă. Perperoglou obține a doua greșeală personală la Fernandez, iar apoi înscrie călcând semicercul. Reyes îl înlocuiește pe Mirotic, iar la greci revine Spanoulis. Fază colectivă de senzație pentru Olympiacos, iar Antic 'rupe' instalația. Ibericii comit tot mai multe erori în vreme ce Law revine pe parchet. Rodriguez depășește întreaga aoărare adversă pe viteză și creează primul coș din acțiune al lui Real în sfertul 2. Spaniolii încearcă să joace la spectacol, dar grecii nu sunt dispuși să accepte așa ceva. Hines este retras și în locul săi intră al 3-lea pivot, Shermadini. Slaughter înscrie prin alley-oop. Spanoulis face toate greșelile posibile în jocul de creație al echipei sale, însă Jaycee Carroll nu reșește să înscrie chiar dacă are aruncare deschisă. Shermadini recuperează ofensiv și permite colegilor săi să strângă la 33-28 chiar dacă Spanoulis are -11 la eficiență! Madridul cere al doilea timp de odihnă în minutul 17.
Sergio Rodriguez profită de blocaj și nu se oprește până în coș. Law răspunde cu o triplă printre mâinile lui Carroll și diferența coboară la patru lungimi. Laso joacă cu Llull și Rodriguez, respectiv cu Reyes și Mirotic la interior, adică fără pivot clasic. În pofida alcătuirii atletice, Olympiacos aleargă și aduce puncte pe contraatac prin Law. Grecii se luptă magnific, dar nici ibericii nu se lasă. Lupta este incredibilă pentru orice minge. Olympiacos face blocajul defensiv în mod excepțional și limitează adversarul, cel mai bun din Euroligă la recuperare ofensivă, la o singură minge de acest gen în primele 20 minute de joc. Slaughter înscrie din serviciul aceluiași Rodriguez. Sloukas aduce trei puncte de la linia de pedeapsă și stabilește scorul la pauză: 41-37 în favoarea lui Real Madrid.
Remarcați
Real - Fernandez 10 puncte, 2 intercepții, Llull 8 puncte, 3 recuperări, Rodriguez 6 puncte, 2 pase decisive. Carroll are -4 la eficiență.
Olympiacos - Law 8 puncte, 3 pase decisive, Hines 7 puncte, 2 pase decisive, Antic 7 puncte, 2 recuperări. Spanoulis are 0/5 la aruncări, trei posesii pierdute și -10 la eficiență!
Law marchează primul coș al reprizei a doua, chiar la expirarea timpului de atac. Begic răspunde de pe pivot. Spanoulis marcheză primele sale puncte și grecii vin la un punct jucând cu Antic și Hines la interior. Spanoulis mai îngroapă o triplă și Olympiacos conduce, scor 45-43. Mirotic egalează. Spanoulis de trei și Olympiacos are 48-45 în minutul 22!
Antic și Suarez au ceva de împărțit și sunt sancționați cu câte un fault tehnic. Begic comite a 3-a greșeală personală. Llull comite a 3-a greșeală personală la rândul său. Hines recuperează ratarea li Spanoulis și pune mingea în coș. Grecii sunt în cer ca nivel de determinare și îl blochează fantastic pe Mirotic care se resimte. Laso cere timp de odihnă la scorul de 52-46, în minutul 24 al partidei.
Realul are probleme la finalizare, dar începe să recupereze ofensiv. Astfel, Suarez ajunge la linia de pedeapsă. Sloukas aruncă de trei puncte, iar apărarea matchup a madrilenilor, cu Reyes și Slaughter sus, este inutilă. Grecii parcă nu ar avea plămâni, sar, aleargă și se agită în mod ireal. Fernandez scoate o minge din tușă și punctează. Laso insistă cu apărarea matchup și acest lucru începe să dea rezultate pe tabela de marcaj. Spanoulis e imprecis la linia de pedeapsă. Slaughter rezolvă în spațiul de trei secunde, iar Fernandez marchează din afara semicercului pe tranziție. Realul revine la conducere, scor 56-55, în minutul 27. Bartzokas cere timp.
Real Madrid joacă cu Draper, însă al 3-lea jucător de pozișia 1 al ibericilor ratează din afara semicercului. Hines se luptă cu Reyes la recuperare. Cel din urmă aduce noi posesii echipei sale, iar trupa lui Laso se simte tot mai bun la capitolul pe care l-a dominat tot sezonul, cel al recuperărilor ofensive. Hines punctează la capătul unei pase decisive venită dela Printezis, dar Madridul egalează de la libere. Fernandez se ciocnește de zidul numit Hines și e sancționat cu abatere de pași. Spanoulis primește o decizie de MVP, fiind trimis în mod gratuit la linia de pedeapsă. De cealaltă parte, Sloukas este sancționat cu fault tehnic pentru simulare. Madridul are ultima posesie și s-a intrat în sfertul decisiv la scorul de 61-61.
Perperoglou se întoarce pe partea închisă și înscrie primul coș al sfertului decisiv. Hines comite a 3-a greșeală personală, fiind schimbat cu Shermadini. Rodriguez pierde posesia mingii la prima acțiune ofensivă a ibericilor, iar Draper comite a 3-a greșeală personală. Rodriguez împarte liberele, iar Spanoulis revine pe parchet. Majoritatea acțiunilor în care omul cu mingea și-a bătut adversarul în dribling s-au încheiat cu fault hotărât comis de către jucătorii care au venit la dublaj. Law iese la rampă cu niște schimbări de direcție amețitoare. Olympiacos se desprinde la patru lungimi în minutul 33. Spanoulis marchează pentru a 4-a oară din afara semicercului în repriza a doua și duce scorul la 70-62, forțând Madridul să ceară timp de odihnă.
Imediat după reluare Olympiacos comite două greșeli de echipă pe aceeași fază, iar Rudy transformă de la linia de pedeapsă. Carroll înscrie din afara semicercului după un blocaj perfect și scorul se strânge la trei puncte. Replica vine de la Perperoglou. El comite a 4-a greșeală personală, lucru ce aduce schimbări de alcătuire la Olympiacos. Grecii sunt în penalizare cu șase minute înainte de final. Sloukas îngroapă o aruncare din extrema dreaptă. Shermadini se demarcă excepțional și marchează reușind să obțină libera suplimentară. Scorul devine 77-70, în minutul 35. Slaughter este sancționat cu greșeală tehnică pentru simulare și permite grecilor să se desprindă la zece puncte. Antic punctează pe posesie aferentă și scorul devine 82-70. Laso cere timp de odihnă.
Pe prima fază după reluare madrilenii pierd controlul mingii, iar Papanikolaou abuzează de coșul de la The O2 Arena, iar grecii sunt în delir! Olympiacos joacă la limita timpului de atac și se apără magnific. Real Madrid își asumă riscurile de a juca cât mai rapid. Nu mai e vorba espre tactică sau de decizii corecte, ibericii se avântă fiind forțați de diferența de peste zece puncte în favoarea adversarului. Rodriguez înscrie două libere și scorul devine 87-77, cu două minute și jumătate de joc. Rodriguez înscrie de la semidistanță și scorul se strânge la 87-79, cu două minute de joc. Dar Spanoulis marchează de la 9 metri!
Slaughter finalizează spectaculos, însă timpul se scurge în favoarea adversarilor. Americanul comite al doilea fault tehnic și este descalificat, iar Spanoulis își desăvârșește opera de la linia de pedeapsă. Real Madrid forțează aruncări rapide și nimic nu se mai poate schimba chiar dacă spaniolii apelează la faulturi dure. Olympiacos devine prima echpă care își apără titlul continental de la Maccabi Tel-Aviv la jumătatea deceniului trecut!
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
Reacția lui Cristian Achim după eliminarea Oradiei din preliminariile BCL
Pentru al optulea sezon consecutiv, CSM Oradea va evolua în grupele FIBA Eu...
1 comentariu la aceasta stire:
Felicitari Olympiakos!
cu 12 ani în urmă (13.05.2013) RaspundeDupa aceasta finala fantastica sunt cateva aspecte care merita remarcate:
-orice antrenor care se respecta trebuie sa predea o noua schema:apararea lui Hines.Americanul a facut un joc fantastic in aparare,combinat cu celebrele lui capace puse adversarului.
-Spanoulis a dovedit inca o data prin prestatia din ultimele 3 reprize ca este unul dintre cei mai buni SG din Europa.
-Acie Law este un jucator fantastic prin fantezia debordanta cu care lucreaza o faza in atac.
-Nu conteaza ce esti condus cu 17 puncte,atunci intervine calul troian ce te face sa te crezi deja castigator,iar ceea ce conteaza este faptul ca te trezesti la timp si-ti aperi titlul castigat cu migala sezonul trecut.
Felicitari Olympiakos!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!