CSO Voluntari a stabilit un nou record stagional de triple în LNBM în victoria cu CS Vâlcea
4 ore în urmăCSO Voluntari câștigă categoric pe terenul lui CS Vâlcea 1924
4 ore în urmăVictorii în prelungiri pentru CSM Ploiești și Steaua București
5 ore în urmăVictorie la pas pentru Rapid București pe terenul lui CSM Târgu Jiu
5 ore în urmăCSM Oradea a învins-o pentru a doua oară în această săptămână pe Corona Brașov
6 ore în urmăPartizan Belgrad a fost amendată cu suma de 30.000 euro pentru comportamentul spectatorilor prezenți la meciul cu Emporio Armani Milano din ultima etapă a sezonului regulat în Euroliga masculină de baschet - ediția 2011/2012.
În anunțul emis de către conducerea Euroligii nu se menționează cu exactitate ce s-a întîmplat, amenda fiind impusă datorită comportamentului nesportiv al susținătorilor lui Partizan.
Campioana Serbiei a fost amendată cu 6.500 euro după înfrângerea de la Pionir, suferită pe mâna lui Anadolu Efes Istanbul. Atunci Partizan a fost somată să ia măsuri întrucât la alte abateri amenda va fi mult mai drastică.
Partizan a pierdut meciul cu EA7 Milano, scor 66-72, iar datorită acestui rezultat a ratat calificarea în TOP 16.
Iverson Molinar aduce victoria lui U-BT în ultima secundă a meciului cu Uma...
Mihai Silvășan: „Sunt bucuros pentru victorie, însă într-un fel mă îngrijor...
U-BT Cluj-Napoca pierde pe terenul lui KK Split, după o repriză secundă de...
CS Vâlcea pierde clar și al doilea joc din FIBA Europe Cup
Iverson Molinar aduce victoria lui U-BT în ultima secundă a meciului cu Uma...
U-BT Cluj-Napoca pierde pe terenul lui KK Split, după o repriză secundă de...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!