CSU Sibiu câștigă pe teren propriu și continuă să spere la un loc în Play-Off
3 ore în urmăFC Argeș Pitești câștigă la diferență clară în ultimul sfert și păstrează poziția pe podium în clasament
4 ore în urmăMilan Skobalj nu mai este antrenorul lui Rapid București
7 ore în urmăLeBron James, printre rezervele de la All Star-Game
10 ore în urmăUCAM Murcia a învins-o pentru a doua oară în actuala stagiune pe Barcelona
1 zi în urmă
Montepaschi Siena a învins pe Maccabi Tel-Aviv pentru a doua oară în acest sezon competițional. Meciul dintre cele două echipe, desfășurat în cursul serii de joi (27.12), în Italia, contând pentru prima etapă din TOP 16, s-a încheiat cu scorul de 79-69.
Formația pregătită de către Luca Banchi a controlat situația pe tabela de marcaj desprinzându-se la nouă puncte pe parcursul primelor 20 minute de joc efectiv. Jocul ofensiv al Sienei a fost greu de contracarat pentru Maccabi, echipă care a avut probleme la interior și de această dată. Cu excepția aceluiași Shawn James, galbenii nu au avut prezență la interior.
Pe parcursul reprizei a doua David Blatt a jucat cu o formulă inedită, fiind momente în care se aflau patru jucători scunzi și Lior Eliyahu, o extremă lipsită de forță în partea superioară a corpului. În condițiile în care aruncările de la distanță au fost problematice pentru israelieni jocul a decurs în favoarea campioanei Italiei. Pe final a intrat și Darko Planinic, noul pivot al lui Maccabi, dar acesta a bifat doar 5 minute de joc.
Tomas Ress (foto) a avut 18 puncte, 5 recuperări, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai partidei, având o prestație completă. Bobby Brown a adăugat 16 puncte, iar Kristjan Kangur a terminat cu 11 puncte pentru Siena.
De cealaltă parte, Shawn James a avut 18 puncte, 6 recuperări înainte de a fi descalificat. Lior Eliyahu a adăugat 13 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive cu 6 posesii pierdute, iar Ricky Hickman a terminat cu 12 puncte, 8 recuperări pentru Maccabi.
De notat că cele două echipe și-au împărțit victoriile în sezonul regulat. Atunci fiecare a învins pe teren propriu la diferențe de două puncte.
U-BT Cluj-Napoca pierde dramatic duelul cu BAXI Manresa, la capătul unui fi...
Cum poate U-BT Cluj să încheie sezonul regulat din EuroCup pe locul 4
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
U-BT Cluj-Napoca pierde dramatic duelul cu BAXI Manresa, la capătul unui fi...
Victorie pentru Partizan Belgrad în fața lui U-BT Cluj
Reacție fermă după eșecul de la Manresa: „Totul s-a schimbat după acel faul...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!