Stiri

Euroliga masculină - Theo Papaloukas se retrage

Adrian Micinic

Adrian Micinic
14.05.2013

 

Theo Papaloukas a dezvăluit că se retrage din baschetul profesionist. Chiar dacă turneul final de Euroligă, desfășurat la finele săptămânii precedente la Londra, nu s-a încheiat așa cum și-ar fi dorit fostul campion continental a anunțat că la finele acestui sezon se va retrage întrucât și-a spus ultimul cuvânt în sportul cu mingea la coș.

"M-am dus la Londra cu scopul de a juca finala. Eu personal cred că mi-am dorit mai mult decât oricine pentru că știam că va fi ultima mea prezență la un astfel de eveniment. Aici s-a încheiat cariera mea la nivel de Euroligă și mai am o lună de jucat în Liga VTB. În viață lucrurile nu merg întotdeauna pe direcția dorită și am simțit acest lucru ratând calificarea în finală.

Privesc în urmă și trag concluzia că inclusiv din punct de vedere baschetbalistic am fost printre cei norocoși. Mi-am început cariera la nivel regional sau dacă vreți în liga a 4-a din Grecia alături de Ethnikos Ellinoroson. Pe parcurs mi-a fost dat să experimentez totul. Mă refer la parcursul excepțional cu echipa națională, respectiv la club alături de CSKA Moscova, Olympiacos Pireu și Maccabi Tel-Aviv. Consider că am fost binecuvântat și am avut privilegiul de a-mi construi o carieră frumoasă.

În această perioadă mă simt afectat din punct de vedere emoțional. Încerc să mă controlez, dar credeți-mă nu e ușor deloc. Familia este alături de mine.

Mă bucur că am avut posibilitatea de a-mi lua rămas bun de la Euroligă cu o victorie (finala mică câștigată).

Nu știu dacă sunt pregătit pentru o schimbare radicală în viață. Sportivii au un alt stil de viață. Au un program radical diferit decât în orice altă profesie. Te obligă 24 de ore pe zi și nu mă refer doar la călătorii sau la faptul că ești tot timpul pe drum, în aeroport, autocar, hotel sau în sală. Cu siguranță am nevoie de odihnă, de a-mi limpezi gândurile departe de publicul larg. Dar va trebui să mă obișnuiesc cu ideea și să mă obișnuiesc cu ritmul de viață al unei persoane oarecare.

Știu că voi petrece mult timp alături de soție, familie și prieteni în următoarea perioadă. Încă nu mă gândesc la viitor. Sincer să fiu nu știu dacă îmi doresc să rămân în slujba baschetului. Trebuie să mă gândesc, dar mai întâi să accept că odată încheiată cariera de jucător nu există cale de întoarcere. Mă așteaptă o schimbare radicală, pentru că în viața de jucător profesionist ești mereu în centrul atenției, ești sub microscop ca să zic așa. Aceste lucruri se vor schimba și deocamdată prioritar e să mă obișnuiesc cu ideea."

Născut pe 8 mai 1977, Papaloukas a jucat la nivel de club pentru:

1995–1997 Ambelokipi
1997–1999 AO Dafni Atena
1999–2001 Panionios Atena
2001–2002 Olympiacos Pireu
2002–2008 CSKA Moscova
2008–2011 Olympiacos Pireu
2011–2012 Maccabi Tel-Aviv
2012–2013 CSKA Moscova

A câștigat următoarele:

- de două ori Euroliga
- de șase ori campionatul Rusiei
- de trei ori cupa Greciei
- de trei ori cupa Rusiei

Alături de naționala Greciei a cucerit medalia de aur la EuroBasket 2005, respectiv pe cea de argint la Campionatul Mondial din 2006.

Din punct de vedere individual a fost MVP al sezonului în Euroligă în 2006, respectiv al turneului final al Euroligii în 2007. A fost declarat de FIBA Europe jucătorul anului în 2006. Este liderul absolut al Euroligii masculine la pase decisive.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!