Antwerp Giants, primul obstacol pentru CSM Oradea în drumul spre grupele Champions League
11 ore în urmăUn fost antrenor din NBA va ocupa funcția de analist sportiv la ESPN
12 ore în urmăAscensiunea și declinul lui Banvit Bandirma, prin ochii fostului manager general, Turgay Zeytingöz
14 ore în urmăTurcia a pierdut aurul, dar a câștigat la audiențe. Câți oameni au urmărit cele două finale de la EuroBasket
15 ore în urmăSepsi-SIC, spulberată de Galatasaray în calificările pentru Euroligă
1 zi în urmăEuroleague Basketball a făcut precizări cu privire la numărul echipelor care vor obține dreptul de participare în ediția 2013/14 a celei mai prestigioase competiții de pe bătrânul continent. Astfel, forul care administrează Euroliga masculină a anunțat faptul că Liga Adriatică va avea trei locuri în următorul sezon.
Printr-un comunicat de presă emis în cursul zilei de luni (25.02), se precizează foarte clar că echipele clasate pe primele trei poziții la încheierea sezonului regulat vor obține dreptul de participare în Euroliga masculină - ediția 2013/14. De notat că până în prezent se știa că vor fi doar două locuri rezervate pentru competiția ce reunește forțele baschetului din spațiul ex-iugoslav.
Toate cele trei vor beneficia de licență de categoria B. Acest lucru înseamnă că niciuna nu are garantat locul în sezonul regulat. Totuși, cea mai probabilă variantă este cea cu locurile 1-2 calificate direct în sezonul regulat, iar a 3-a clasată va intra în turul preliminar.
În fine, în cadrul comunicatului de presă emis Euroleague Basketball dorește să clarifice faptul că toate echipele participante în Euroliga masculină sunt direct răspunzătoare în fața forului care organizează această competiție și nu Ligii Adriatice. Acest lucru a fost subliniat după ce președintele ABA Liga, Josip Bilic a făcut niște declarații contradictorii cu privire la acest aspect în mass-media din țările ex-iugoslave în ultima perioadă.
Regulamentul Euroligii poate fi consultat AICI (limba engleză).
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Ergin Ataman consideră că Giannis Antetokounmpo nu este un jucător dificil...
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
EuroBasket 2025. Echipa ideală a semifinalelor de la Riga
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!