Mihai Silvășan: „Învingătorii, au obstacole, dar știu cum să privească înainte”
1 zi în urmăU-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
1 zi în urmăU-BT Cluj-Napoca, în mare scădere de turație la început de 2026
1 zi în urmăDzanan Musa a fost ținta scandărilor în meciul dintre Steaua Roșie Belgrad și BC Dubai
1 zi în urmăNaționalele de juniori ale României și-au aflat adversarele din grupele Campionatelor Europene din 2026
1 zi în urmă
Zeljko Obradovic a declarat că va face un an de pauză din antrenorat. Cel mai reputat tehnician din baschetul european, cu opt titluri la nivel de Euroligă, a declarat că cei 13 ani petrecuţi alături de Panathinaikos Atena îşi spun cuvântul şi că are nevoie de o perioadă de odihnă.
La finele acestei săptămâni Obradovic, alături de colegul său Dimitris Itoudis, se află la Salonic pentru clinicul anual organizat de către asociaţia antrenorilor din Grecia. Cei doi împărtăşesc antrenorilor eleni din experienţele acumulate de- lungul carierei. Obradovic a colaborat cu Itoudis pentru câştigarea a cinci titluri europene la nivel de club.
Până în prezent Panathinaikos Atena nu a anunţat numele înlocuitorului lui Obradovic. O situaţia oarecum neobişnuită pentru o echipă ce participă în Euroliga masculină, cluburi care în general îşi încep clădirea lotului de jucători în luna iunie. Ne aflăm în prima zi a lui iulie şi PAO nu are nici măcar antrenor.
U-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Kris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
Slask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în...
Kris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!