Vremea nefavorabilă din Statele Unite ale Americii încurcă programarea meciurilor din NBA
4 ore în urmăPrestație impresionantă pentru Emi Cățe, în eșecul din thriller-ul cu dubla campioană din Champions League
4 ore în urmăIanuarie este cu siguranță luna lui Kevin Durant
8 ore în urmăJusuf Nurkic scrie o nouă pagină de istorie pentru Utah Jazz
9 ore în urmăNebojsa Vidic obține prima victorie cu GTK Gliwice în campionatul Poloniei
11 ore în urmă
Krunoslav Simon a reușit cea mai bună prestație a carierei sale în Euroligă, în meciul câștigat de echipa sa Lokomotiv Kuban în fața litunienilor de la Zalgiris Kaunas. Croatul și-a purtat echipa spre o revenire de senzație ca în final rușii să câștige cu scorul 80-75.
Simon a petrecut 34 de minute pe parchet, timp în care s-a remarcat prin cele 21 puncte marcate venite în urma a 4 aruncări reușite de la 2 puncte din 6 încercări, 4 din 6 de la 3 puncte și marcând și singura liberă pe care a avut-o la dispoziție. Extrema din Croația a mai adăugat 8 pase decisive, 6 recuperări, o intercepție, un capac și a obținut și 6 faulturi, reușite în urma cărora indicele său de eficiență a ajuns la 35 de unități. Este pentru prima dată în cariera sa când Simon este desemnat MVP-ul unei etape din Euroligă.
Celelalte performanțe notabile ale etapei:
-eficiență: Krunoslav Simon (Lokomotiv Kuban) – 35
-puncte: Carlos Arroyo (Galatasaray) – 21
-recuperări: Kerem Gonlum (Anadolu Efes) – 14
-pase decisive: Justin Dentmon (Zalgiris Kaunas) – 11
VIDEO cu prestația lui Krunoslav Simon:
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj-Napoca pierde la Ljubljana, după un meci nebun cu Cedevita Olimpi...
CSM CSU Oradea pierde la Sarajevo și își ia adio de la playoff-ul FIBA Euro...
U-BT Cluj primește un ajutor nesperat de la Hamburg Towers în lupta pentru...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!