Stiri

EXCLUSIV. Dan Ioan: „ Am auzit zvonurile despre o eventuală participare în liga ABA”

CSO Voluntari o va întâlni pe Slovan Bratislava în primul meci din faza eliminatorie din European North Basketball League. Duelul va avea loc în Sala „Gabriela Szabo”, de la ora 19:00, și va putea fi urmărit în direct pe Metropola TV și pe canalul oficial de YouTube al competiției.

Cu puțin timp înaintea duelului din cupele europene, antrenorul principal al clubului de la marginea Capitalei, Dan Ioan, ne-a oferit un interviu exclusiv. El ne-a vorbit despre provocarea de a întâlni o echipă care își dorește să intre în Liga Adriatică în sezonul următor, despre cum au evoluat cele două echipe de la ultimul meci direct, dar și despre aspectele la care a încercat să lucreze în pauza competițională.

„Meciul cu Slovan va fi unul dificil, cu miză, între două echipe care dispun de jucători talentați și experimentați. Va fi important să profităm de avantajul terenului propriu și să ne impunem stilul de joc”, a început antrenorul lui Voluntari.

În urmă cu aproape un an, CSO Voluntari și Slovan Bratislava s-au duelat pentru un loc în finala ENBL. Clubul de la marginea Capitalei a reușit să câștige duelul din Slovacia, cu scorul de 107-103, după ce a fost la un pas de a risipi un avantaj de nu mai puțin de 23 de puncte.

Dan Ioan este de părere că clubul din capitala Slovaciei va arăta complet diferit, mai ales din prisma faptului că au mai păstrat numai doi baschetbaliști din sezonul precedent. Cu toate acestea, rămâne încrezător că elevii săi vor obține din nou un rezultat pozitiv.

„Echipa din Bratislava a schimbat aproape tot contingentul de jucători străini din sezonul trecut, astfel încât jocul va avea caracteristici diferite. Sperăm ca rezultatul să arate aceeași învingătoare precum în semifinalele ediției precedente.”

Tehnicianul lui CSO Voluntari recunoaște că a auzit despre posibilitatea ca Slovan Bratislava să intre în Liga Adriatică din sezonul viitor, însă pentru acesta cel mai important aspect este ca elevii săi să rămână concentrați asupra planului de joc.

„Provocarea este mare. Am auzit zvonurile despre o eventuală dorință a echipei slovace de a participa în liga ABA, dar noi vom rămâne concentrați pe ceea ce avem de făcut. Evoluția echipei și, în consecință, deznodământul meciului de marți sunt în mâinile noastre. Acesta este detaliul căruia îi acordăm importanță maximă.”

Nu în ultimul rând, Dan ne-a mărturisit că, în perioada de mai bine de trei săptămâni de pauză, a încercat să își recupereze toți baschetbaliștii care s-au confruntat cu probleme medicale. El însă simte că elevii săi încă nu și-au recăpătat ritmul dinaintea pauzei competiționale și speră ca acest lucru să se întâmple cât mai rapid.

„În pauza competițională am încercat, în primul rând, să ne revenim fizic, să recuperăm jucătorii care aveau diferite probleme medicale și să ne pregătim pentru ultima parte a sezonului. Va fi important să intrăm cât mai curând în ritmul de meci cu care eram obișnuiți înainte de acțiunea echipei naționale”, a încheiat Dan Ioan, într-un interviu exclusiv pentru baschet.ro.

*Foto: Facebook/CSO Voluntari

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!